Ultimele Stiri· 2 min citire

Steaua-Hajduk Split 1-0, într-o partidă amicală disputată în Antalya

Steaua-Hajduk Split 1-0, într-o partidă amicală disputată în Antalya

Steaua-Hajduk Split 1-0, într-o partidă amicală disputată în Antalya

Publicat6 feb. 2009, 16:29
Actualizat7 feb. 2009, 02:30
SursăNewsIn

Steaua a învins, vineri, formația din prima ligă croată Hajduk Split, scor 1-0, în cadrul celui de-al doilea meci amical pe care roș-albaștrii l-au disputat în cantonamentul din Turcia.

Golul Stelei a fost marcat de Pedriel (80), care a înscris cu o lovitură de cap din centrul careului, după o centrare venită de pe partea dreaptă de la Petre Marin.

Steaua a început partida în următoarea formulă de echipă: Zapata (Cernea 46) - Golanski (Filip 77), Baciu (Rada 65), Goian (Tudose 65), P. Marin - O. Petre (Lovin 46) - Bănel (Ochiroșii 67), Toja (Lițu 71), Dayro (Tiago 60), Semedo (Szekely 46) - Kapetanos (Pedriel 67).

Față de ultima partidă amicală pe care roș-albaștrii au disputat-o contra lui Slovan Bratislava, scor 1-1, Marius Lăcătuș l-a titularizat în poartă pe Zapata, deși acesta gafase la golul egalizator al grupării din Slovacia.

Pentru postul de fundaș dreapta, tehnicanul a preferat să înceapă partida cu Golanski, în locul lui Ogăraru. De asemenea, antrenorul grupării din Ghencea l-a introdus în centrul defensivei pe Baciu, care în ultimul amical a evoluat doar 18 minute. O altă mutare în sistemul defensiv pe care a făcut-o Lăcătuș, a fost revenirea lui Petre Marin pe partea stângă, după ce în amicalul cu Slovan Bratislava, Rada începuse titular.

Lotul Stelei se află în cantonament în Antalya (Turcia), acesta fiind cel de-al doilea stagiu de pregătire după cel care a fost susținut la Oliva Nova (Spania).

La meci au fost prezenți, printre alții, și antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, dar și fostul manager general al roș-albaștrilor, Adrian Ilie.

Ianos Szekely a jucat primul său meci în Antalya, după ce și-a revenit dintr-o răceală care l-a împiedicat să evolueze.

Programul meciurilor pe care Steaua le mai are de susținut până la data de 14 februarie:

Steaua-Aalborg BK (Danemarca), ora 17:00 - 8 februarie;

Steaua-FK Moscova (Rusia), ora 17:00 - 12 februarie;

Steaua-FK Rudar Pljevlja (Muntenegru), 15:00 - 14 februarie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri