Ultimele Stiri· 2 min citire

Șefii Camerei Deputaților au aprobat salariul "misteriosului" reprezentant la PE

Șefii Camerei Deputaților au aprobat salariul "misteriosului" reprezentant la PE

Șefii Camerei Deputaților au aprobat salariul "misteriosului" reprezentant la PE

Publicat19 mar. 2009, 08:38
Actualizat19 mar. 2009, 10:29
SursăRealitatea TV

Nimeni nu prea știe cine este și ce face, dar primește în continuare un salariu de patru mii de euro. E vorba de reprezentantul camerei deputaților pe lângă parlamentul european.

Membrii biroului permanent al camerei au fost ba nedumeriți, ba revoltați când au aflat ieri că trebuie să aprobe salariul unui funcționar căruia mulți nu îi știau nici numele nici responsabilitățile.

Stenograma Biroului Permanent al Camerei Deputaților din 16 martie 2009

Mircea Toader: Numai o întrebare, sigur, de curiozitate: în ce condiții se desemnează ca reprezentant? Este pe un mandat? Este pe o perioadă lungă? Este pe o perioadă scurtă? Este pe criterii?

Nicolae Bănicioiu: Și o altă întrebare: ce s-a întâmplat până acum, că noi am mai avut delegații pe acolo și n-am întâlnit-o niciodată.

Mircea Toader: Poate are un criteriu pe care nu-l știm.

Bogdan Olteanu: Este din 2007. Are funcție de șef de departament.

Gheorghe Albu: Doamna președintă, haideți să aprobăm de principiu salarizarea, că este corect și oricum este acolo, după care la celelalte întrebări vom căuta să aflăm răspunsuri la ele.

Nicolae Bănicioiu: Stați puțin, că îi aprobăm salarizarea dar nu știm ce face.

Gheorghe Barbu: Vă voi răspunde următorul lucru: dumneaei trebuie să depună un raport. ... Dacă veți citi ce scrie aici, ce face, are mult de treabă.

Nicolae Bănicioiu: Păi, și până acum s-a făcut o evaluare? suntem mulțumiți de activitatea ei?

Gheorghe Barbu: Deci aici noi vorbim nu de competența ei, ci de salarizare – nu a persoanei, ci a postului. Asta este ceea ce am propus...

Salariul misteriosului funcționar a fost până la urmă aprobat. Ca toată lumea să fie însă împăcată, șefii Camerei au decis să ceară și un raport de activitate pentru acest angajat.

E vorba de Daniela Filipescu, numită șefă a biroului de reprezentare a camerei deputaților pe lângă parlamentul european din 2007. Ea primește o sumă forfetară de 4000 de euro pe lună, la care se mai adaugă salariul din țară de funcționar parlamentar. Totodată, îi sunt decontate cheltuielile de cazare, protocol, birou, și deplasările la Bruxelles și Strasbourg.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri