Sam, celebrul koala salvat de un pompier din incendiile din Australia, a murit. Frumosul animal devenise simbolul speranței și al dragostei pentru oameni din întreaga lume.
Imaginile cu un pompier care îi dă să bea apă dintr-o sticlă în mijlocul incendiilor de pădure au făcut înconjurul globului. Flăcările i-au ars lăbuțele lui Sam, dar micuțul koala și-a revenit. Supraviețuitorul Sam a fost însă răpus de chisturi provocate de o bacterie, obișnuite la koala, dar fatale pentru el.
VEZI GALERIE FOTO CU SAM
Koala în vârstă de patru ani a fost supus joi unei intervenții chirurgicale pentru a i se scoate chisturile, însă doctorii au descoperit că Sam avea schimbări dramatice în sistemul urinar și reproductiv care nu erau operabile.
Din păcate, Sam a fost eutanasiat întrucât durerile sale erau așa de mari, încât nu puteau fi calmate.
"Sam, simbolul speranței pentru mulți dintre noi, a arătat întregii lumi că Australiaîși poate reveni după incendiile devastatoare, cum s-a și întâmplat", a declarat premierul australian Kevin Rudd la aflarea veștii.
Cine dorește să îi transmită lui Sam și îngrijitorilor săi un ultim mesaj, poate scrie pe Facebook, pe pagina dedicată frumosului animal.
Visit msnbc.com for Breaking News, World News, and News about the Economy