Ultimele Stiri· 1 min citire

S-a schimbat topul bogaților Bursei: Adamescu îi detronează pe Tender și Călburean

S-a schimbat topul bogaților Bursei: Adamescu îi detronează pe Tender și Călburean

S-a schimbat topul bogaților Bursei: Adamescu îi detronează pe Tender și Călburean

Publicat9 iun. 2009, 19:20
Actualizat9 iun. 2009, 19:21
SursăBusiness Standard

Dan Adamescu și frații Emil și Marius Cristescu se află pe primele poziții în topul celor mai bogați 60 de oameni de pe Bursă, surclasând nume precum Ovidiu Tender sau Gheorghe Călburean, doi dintre cei mai bogați proprietari de companii listate în 2007. Potrivit unei analize Business Standard, care a vizat principalii acționari ai companiilor de pe piața principală a Bursei de Valori București (BVB) și primele 100 de firme de pe RASDAQ în funcție de capitalizare, niciunul dintre cei 60 de oameni de afaceri nu are o avere de peste 100 de milioane euro pe Bursă. În total, cei 60 de acționari controlează acțiuni în valoare de 370 de milioane de euro.

Scăderile de pe Bursă, care au început în urmă cu aproape doi ani, au redus considerabil averea investitorilor, în condițiile în care doar 12 oameni de afaceri mai dețin acțiuni de peste 10 milioane de euro.

Deținerile lui Dan Adamescu la Unirea Shopping Center, Flamingo International și Astra Asigurări valorează pe Bursă 51,1 milioane de euro, plasându-l pe omul de afaceri pe primul loc în top. Poziția a doua este ocupată de frații Cristescu, care controlează împreună acțiuni la companiile din grupul Bega, în valoare de 50,5 milioane de euro. În 2007, averea fraților Cristescu pe Bursă depășea 200 de milioane de euro. Citește mai mult în Business Standard

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri