Ultimele Stiri· 1 min citire

S-a deschis patinoarul artificial din Cișmigiu

S-a deschis patinoarul artificial din Cișmigiu

S-a deschis patinoarul artificial din Cișmigiu

Publicat4 dec. 2009, 17:20
Actualizat8 dec. 2009, 09:23

Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București a deschis sâmbătă, 5 decembrie, patinoarul artificial din parcul Cișmigiu, urmând ca de miercuri,  9 decembrie, să fie deschis și cel din parcul Unirii.

Programul acestora este zilnic, între orele 10,00-21,00, iar sâmbăta și duminica de la 10,00 la 24,00. Taxa de intrare pe patinoare va fi de 10 lei în cursul săptămânii și de 15 lei în weekend. Pe perioada vacanței, de luni pana vineri, intre orele 10,00-12,00, accesul pe gheață va fi gratuit.

Un al treilea patinoar artificial se va deschide în Parcul Herăstrău, începând cu 18 decembrie. Pentru bucuria celor mici, cu această ocazie, în parc vor fi aduși doi reni și o trăsură, care îi vor plimba pe aleile parcului, iar în zona Pieței Charles de Gaulle, vor fi montate noi locuri de joacă.

În Parcul Izvor vizitatorii se vor putea bucura de un brad de Crăciun, aleile parcului fiind luminate și înfrumusețate cu decorațiuni de sărbătoare.

"Toți cei care vor vizita în aceste zile parcurile pe care le avem în administrare, vor fi întâmpinați cu cele mai frumoase decoruri atât la intrările parcurilor, cât și pe aleile acestora, unde vor putea petrece momente de relaxare alături de cei dragi, în spiritul sfintelor sărbatori de iarnă", a declarat Radu Popa, director general A.L.P.A.B.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri