Ultimele Stiri· 1 min citire

Robbie Williams a susținut primul său concert live după trei ani

Robbie Williams a susținut primul său concert live după trei ani

Robbie Williams a susținut primul său concert live după trei ani

Publicat22 oct. 2009, 03:40
Actualizat22 oct. 2009, 04:45
SursăRealitatea TV

Robbie Williams a ajuns într-o singură seară în direct în 250 de cinematografe din întreaga lume. Acesta a fost cadoul lui pentru miile de fani, la revenirea pe scena muzicală, după 3 ani de absență. Spectacolul de la Londra i-a adus cântărețului și un record mondial.

Mii de fani entuziaști au sosit marți seară la Londra pentru a-l vedea în carne și oase pe idolul lor.

"Cred că este un artist excelent. Nu a mai cântat live de câțiva ani, trei mai exact, și am fost foarte curioasă în legătură cu noul album și noul spectacol", a afirmat un fan.

Iar Robbie nu și-a dezamăgit fanii. Însoțit de o orhestră, el a reușit să ajungă prin intermediul satelitului în cinematografele din 23 de țări, inclusiv România. Astfel a intrat în Guinness Book pentru concertul live cu cele mai multe difuzări simultane. Cel mai recent album al artistului britanic se intitulează "Reality Killed the Video Star" și va fi lansat oficial luna viitoare.

După ce a părăsit trupa Take That, Robbie Williams a reușit să vândă ca artist solo peste 55 de milioane de discuri în întreaga lume. Succesul său a fost confirmat în 2006 cu un alt record mondial, când turneul său "Close Encounters", a vândut peste 1,6 milioane de bilete într-o singură zi.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Justitie

Mai multe știri din Ultimele Stiri