Drumul femeii în politică e minat. Retorica de tip macho identifică în femeie un robot domestic şi un dispozitiv procreator. Femeia poate primi buchete de flori, mărţişoare sau palme după ceafă, în funcţie de ocazie şi de partener. Ea are dreptul la iubire şi ură, la răsfăţ şi prigoană, la capricii şi refuzuri. Când o femeie încearcă să spargă barierele şi să dinamiteze convenţiile, societatea o pune la punct. Când îşi afirmă ambiţiile sau veleităţile politice, devine ţintă a infamiilor. Şcoala de gândire muiată în testosteron lansează asupra ei bănuieli scabroase. Astfel, limpezimea politică a femeii seamănă cu traseele unei găini decapitate, iar cariera ei nu începe la tribuna unui partid, ci în patul unui girant lasciv şi nesătul. Cât de nedrepte sunt aceste judecăţi, ştim cu toţii. E cel puţin imprudent să susţii că politica trebuie rezervată exclusiv bărbaţilor, câtă vreme femeile au ajuns să piloteze avioane, să joace rugby şi să plece la război.
