Ultimele Stiri· 3 min citire

PSD, trădat din dragoste de Băsescu sau Oprescu

PSD, trădat din dragoste de Băsescu sau Oprescu

PSD, trădat din dragoste de Băsescu sau Oprescu

Publicat21 oct. 2009, 15:10
Actualizat21 oct. 2009, 21:57

Social-democrații au pierdut mai multe piese importante în acest an, care au preferat să meargă pe mâna lui Traian Băsescu sau a lui Sorin Oprescu. Lista lor e lungă și se pare că nu s-a închis.

"Dacă e trădare, adică dacă o cer interesele partidului, fie. Dar cel puțin s-o știm și noi!". Trădarea pare să fie într-adevăr cuvântul de ordine în PSD, dar nu în interesul partidului, ca pe vremea lui Caragiale. Rând pe rând, actuali și foști lideri ai social-democraților au părăsit corabia partidului și pe candidatul acestuia la prezidențiale, Mircea Geoană, pentru a paria pe un al concurent.

Primarul sectorului 2 Neculai Onțanu e cel mai recent dintre ei. "Traian Băsescu a dovedit că are dorința de schimbare a României, știe să se lupte pentru aceste idei și sunt convins că alături de domnia sa vor veni mulți specialiști, politiceni si independenți", a spus miercuri Onțanu într-o declarație de presă. Mișcarea sa nu e neapărat una surprinzătoare. Dacă în vara anului trecut a susținut candidatura lui Vasile Blaga (PD-L) la Primăria Capitalei, în decembrie 2008 a fost făcut de președintele Traian Băsescu general de brigadă în rezervă. Miercuri seară el a fost exclus din rândurile PSD București.

Dar Onțanu nu este singurul general PSD care îl susține pe șeful statului. Fostul selecționer al naționalei de fotbal Anghel Iordănescu și-a declarat și el sprijinul pentru Traian Băsescu. Nu a făcut-o singur, ci alături de un alt general, vechi prieten, Gabriel Oprea. Amândoi au intrat în Parlament, candidând din partea PSD, primul la Senat, celălalt la Cameră, în același județ Ilfov.

Oprea a fost exclus din PSD și retras de la șefia Ministerului de Interne la începutul anului, după un scandal legat de numirea chestorului Virgil Ardelean în fruntea Direcției Generale de Informații și Protecție Internă (DGIPI). A fost sprijinit ulterior de PD-L să intre în Comisia de Apărare. După Oprea a plecat și Iordănescu, care a precizat atunci că va rămâne totuși să activeze ca independent în grupul senatorial al social-democraților.

Un alt fan pesedist al lui Băsescu este președintele Consiliului Județean Iași, Constantin Simirad. Fostul ambasador al României în Cuba a spus că merge pe mâna președintelui, ceea ce i-a atras excluderea din partid. Un alt baron local din nordul țării, fostul pesedist de Botoșani, Constantin Conțac, a făcut aceeași alegere. Tot de la Iași, fostul senator PSD Ioan Solcanu, dat afară din partid în urma unui conflict cu primarul Gheorghe Nechita, a anunțat că l-ar putea susține pe prezidențiabilul independent Sorin Oprescu.

Cea mai grea lovitură au primit-o social-democrații din partea lui Octav Cozmâncă, fost președinte-executiv și eternul și eficientul organizator al partidului. În urmă cu câteva săptămâni, Cozmâncă a anunțat că se autosuspendă din partid, l-a pus la zid pe Mircea Geoană, pentru ca ulterior să susțină candidatura lui Oprescu. A fost și dat afară din PSD. Fostul deputat pesedist de Giurgiu Nicolae Bădălău a ajuns și el coordonator de campanie pentru Doctor. O altă pesedistă alături de primarul general este fosta consilieră a lui Adrian Năstase, Anca Alexandrescu, și dată afară din partid marți seară. La lansarea recentă a lui Oprescu a participat și strategul încă PSD Alin Teodorescu, șeful IMAS.

Lista fugarilor din PSD fie către Băsescu, fie către Oprescu e completată de o serie de primari și consilieri de prin țară.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri