Procesul intentat Guvernului și Ministerului Justiției de Coaliția "Opriți Codurile!" a început cu o amânare, deoarece avocatul Centrului de Resurse Juridice (CRJ) nu s-a putut prezenta, la primul termen, din motive medicale.
Astfel, magistrații Curții de Apel București au fixat următorul termen pentru data de 5 iunie.
Coaliția "Opriți Codurile!" cere suspendarea și anularea hotărârilor de Guvern prin care au fost adoptate proiectele de Coduri și au fost trimise Parlamentului.
Instanța a decis, pe 6 mai, să mute procesul pentru ziua de 22 mai, după ce CRJ a cerut judecarea procesului înainte de 19 iunie, termen stabilit inițial. Cererea a fost făcută de Centtrul de Resurse Juridice, deoarece suspendările actelor administrative se judecă într-un timp cât mai scurt.
Centrul de Resurse Juridice a anunțat în data de 14 aprilie că reprezentanții Coaliției "Opriți Codurile!" au dat în judecată Guvernul și Ministerul Justiției, organizația depunând acțiunea la Curtea de Apel București.
CRJ a solicitat ca cele patru hotărâri de guvern prin care au fost adoptate de către Guvern proiectele de Coduri și au fost trimise Parlamentului să fie suspendate și anulate.
Peste 20 de organizații neguvernamentale au lansat campania "Opriți Codurile!", cerând Parlamentului să returneze Guvernului proiectele de Coduri pentru o dezbatere reală, deoarece anumite prevederi pot avea efecte dramatice asupra vieții sociale, iar România ar risca să devină un paradis "penal".
Reprezentanții organizațiilor consideră că proiectele celor patru Coduri - Civil, de Procedură Civilă, Penal și de Procedură Penală trebuie dezbătute public, nu sub presiunea votului politic.