Primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, cunoscut opozant al regimului comunist, a declarat că în opinia sa alegerile parlamentare din Republica Moldova au fost fraudate. El a precizat că tinerii care s-au adunat în fața Președinției încercă să protesteze fără violențe.
Primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, a precizat că protestele sunt justificate pentru că oamenii nu ar vota în număr atât de mare cu reprezentanții comuniștilor. Primarul a vorbit despre grupuri de provocatori care au fost infiltrate în rândurile manifestanților din fața președinției de către comuniști.
El a precizat că aceste grupuri ale comuniștilor doresc să instige la violență și să descrediteze protestele, fiind cei care au aruncat cu diverse obiecte în Președinție.
"Vorbim despre un regim totalitar comunist care își are rădăcina în regimul sovietic. Sunt oameni care nu știu ce înseamnă lege și democrație. Vor încerca să-i discrediteze pe acești oameni care protestează pașnic", a declarat Dorin Chirtoacă, care a mai adăugat că "protestele sunt în creștere și vor dura până când dorința alegătorilor va fi respectată".
Primarul a explicat că multe persoane, fidele regimului comunist, au primit fișe de însoțire la buletine, pentru a putea vota de mai multe ori. De asemenea, persoane decedate au fost trecute pe listele de votare.
Chirtoacă cere organizațiilor internaționale să nu recunoască rezultatele alegerilor
Primarul Chișinăului, vicepreședintele Partidului Liberal, a anunțat că s-a adresat organizațiilor internaționale și le-a cerut să nu recunoască rezultatele alegerilor de duminică din Republica Moldova, informează AFP.
"Am sesizat organizațiile internaționale, cerându-le să nu recunoască rezultatele alegerilor", a declarat Chirtoacă presei. "Manifestațiile vor continua până când va fi fixată data noilor alegeri", a spus el.
Violențele care s-au produs marți la Chișinău s-au soldat cu peste 30 de răniți, după victoria comuniștilor la alegerile de duminică. Partidul Comuniștilor (PCM) a obținut o majoritate zdrăbitoare, care îi permite să aibă majoritatea absolută în Parlament.
Manifestanții acuză autoritățile comuniste de frandarea alegerilor. OSCE estimase că scrutinul a respectat, în mare, normele internaționale.