Ultimele Stiri· 3 min citire

Prietenii actorului Nicu Constantin deplâng moartea maestrului

Prietenii actorului Nicu Constantin deplâng moartea maestrului

Prietenii actorului Nicu Constantin deplâng moartea maestrului

Publicat15 sept. 2009, 14:23
Actualizat16 sept. 2009, 01:43

Prietenii și colegii actorului Nicu Constantin își exprimă regretele față de decesul maestrului.

"Starea de sănătate a actorului era foarte gravă, nu îi mai funcționau plămânii, i se făcea respirație artificială", a declarat actorul Alexandru Arșinel.

"Dumnezeu să-l odihnească! Este o pierdere, să spunem că 70 de ani a trăit, a jucat, dar sunt oameni care mai pot să trăiască, să joace, să fie valoroși și după această vârstă", a declarat actorul Mircea Albulescu.

"Nu l-am văzut demult. Regret nespus că ne despărțim de încă un prieten, de încă un valoros coleg. Rândurile noastre sunt tot mai bombardate de aceste dispariții. Dacă există ceva dincolo de această viață, doresc ca Nicu să găsească compartimentul fericit, în care să fie la fel de iubit și la fel de bun cum a fost pe pământ", a spus Ileana Stana-Ionescu.

"Era internat la Spitalul Militar, am vorbit cu directorul spitalului. Îmi dădea speranțe. Și nu numai mie, în primul rând lui. Nicu a lăsat un gol imens. Nu îmi găsesc vorbele", a declarat actorul Ion Dichiseanu.

"Nicu Constatin a fost o expresie a umorului natural. Nu-mi închipui că nu va mai pune lumea în stare de emoție pozitivă. A murit timpuriu, pentru că mai avea foarte multe de spus. N-am decât să plec fruntea în amintirea lui", spune Adrian Păunescu în ziua morții lui Nicu Constantin.

"Nicu Constantin este un om cu mult har, vă rog să credeți că îmi este foarte greu să discut despre asta. Amintirile despre colegii cu care joci sunt foarte multe. M-a respectat cu totul deosebit și l-am respectat și eu.
Avea foarte mult haz, iar ca să fii un actor de vârf a unui teatru muzical îți trebuia foarte mult umor. Dumnezeu să-l ierte!", a spus actrița Tamara Buciuceanu.

Maia Morgenstern a declarat că știa prea puțin despre suferința actorului: "Nu am știut. Mă doare lucrul acesta, mă afectează pentru că pe maestrul Nicu Constantin l-am cunoscut ca pe un om foarte serios, deși toată lumea știa că avea umor, un umor de bună calitate. Însă, în legătură cu profesia domniei sale își privea meseria cu drag, cu respect, era incredibil modul în care își construia rolurile. Un om cu un caracter extraordinar."

"Nicu Constantin face parte dintr-o lume a teatrului de revistă, de grădină, a teatrului spontan, pe care eu unul nu pot să îl fac. El face parte din lumea lui Jean Constantin, Puiu Călinescu, Radu Zaharescu, mari actori ce aparțin acestui gen aparte de teatru", a spus Sebastian Papaiani, pentru NewsIn.

"Este o pierdere imensă. Comicii mari sunt flori rare, se nasc greu. Pe Nicu Constantin, publicul l-a iubit și l-a aplaudat mereu", a declarat, pentru NewsIn, regizorul Geo Saizescu, cel care l-a distribuit pe Nicu Constantin în "Grăbește-te încet" și "Secretul lui Bachus", două dintre cele mai populare comedii românești din anii '80. Actorul Nicu Constantin a murit marți la ora 16.45, în urma unor grave probleme neurologice.

Și președintele României, Traian Băsescu, a transmis un mesaj de condoleanțe familiei actorului Nicu Constantin.

"În aceste momente de mare tristețe, doresc să transmit sincere condoleanțe familiei actorului Nicu Constantin și tuturor celor apropiați. Întreaga sa activitate artistică, de peste 50 de ani, va rămâne în amintirea noastră, a celor care l-am prețuit pentru măiestria și devotamentul cu care a slujit scena și filmul românesc. Dumnezeu să-l odihnească!", a transmis Traian Băsescu familiei regretatului actor și apropiaților acestuia.

CITEȘTE ȘI Actorul Nicu Constantin a încetat din viață

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri