Ultimele Stiri· 1 min citire

Patronatele din industria alimentară spun că alimentele s-ar putea ieftini

Patronatele din industria alimentară spun că alimentele s-ar putea ieftini

Patronatele din industria alimentară spun că alimentele s-ar putea ieftini

Publicat17 feb. 2009, 13:21
Actualizat17 feb. 2009, 13:27
SursăRealitatea TV

Românii ar putea cumpăra alimente mai ieftine din hipermarketuri. Și aceasta dacă Guvernul va da o ordonanță de urgență prin care adoptă "Codul de bune practici", semnat anul trecut de patronatele din industria alimentară, retaileri și Ministerul Agriculturii.

Documentul prevede mai puține taxe pentru furnizori. În prezent, ei sunt obligați de lanțurile de hipermarketuri să contribuie la anumite costuri ale acestora, cum ar fi cele de deschidere sau de reamenajare a magazinelor.

Producătorii se plâng că din cauza taxelor impuse de hipermarketuri, marfa lor ajunge să fie vândută la prețuri mult prea mari. Până la sfârșitul acestei săptămâni, patronatele din industria alimentară și reprezentanții lanțurilor de hipermarketuri trebuie să aducă ultimele modificări la cod, astfel încât, săptămâna viitoare să ajungă pe masa Guvernului.

Dacă documentul se transformă în act normativ, produsele din marile magazine s-ar ieftini în cel mult trei luni, susțin unii reprezentanți ai patronatelor din industria alimentară.

Sorin Minea, președinte Romalimenta a spus că e posibil ca prețul de achiziție de la raft, deci prețul la care cumpără consumatorul de la raft să scadă de la 10 până la 30 de procente.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri