Ultimele Stiri· 1 min citire

Partidul puterii câștigă alegerile locale din Moscova, opoziția acuză fraude masive

Partidul puterii câștigă alegerile locale din Moscova, opoziția acuză fraude masive

Partidul puterii câștigă alegerile locale din Moscova, opoziția acuză fraude masive

Publicat12 oct. 2009, 07:57
Actualizat12 oct. 2009, 08:00
SursăNewsIn

Partidul puterii Edinaia Rossia (Rusia unită), condus de premierul Vladimir Putin, s-a clasat fără probleme pe primul loc la scrutinul pentru desemnarea deputaților Parlamentului Municipal din Moscova, în timp ce alegeri locale au avut loc duminică în întreaga Rusie, relatează AFP.

După numărarea a 50,34% buletine de vot la Moscova, Edinaia Rossia a obținut 64,88%, potrivit Interfax. PC a primit 13,84%, partidul ultranaționalist al lui Vladimir Jirinovski, LDPR, a primit 6,88% din voturi, neputând depăși bara necesară de 7%.

Potrivit comisiei electorale locale, nivelul de participare a atins 34,82%, în ușoară creștere față de 34,75% la precedentele alegeri, din decembrie 2005.

"Edinaia Rossia a câștigat aproape toate alegerile" care au avut loc duminică în 75 regiuni ruse, a spus președintele consiliului suprem al formațiunii, Boris Grizlov. "Este o dovadă că este unit cu puterea actuală", a adăugat el.

Opoziția a denunțat fraude. "Juriștii partidului pregătesc o plângere la comisia electorală din Moscova", a spus aripa moscovită a partidului de opozișie Iabloko, singura mișcare de opoziție care a reușit să prezinte candidați. Ea nu a primit decât 5,01% din voturi.

Partidul a constatat mai ales "venirea în masă a unor alegători în birouri de vot care nu corespundeau adresei lor".
Comisia a spus însă că alegerile s-au desfășurat fără probleme și că a primit foarte puține plângeri. Președintele comisiei a spus că acuzațiile de fraudă sunt "isterii".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri