Exemplu de consecvență: la două luni după ce a votat pentru străini, Comitetul Executiv a votat împotrivă!
La scurt timp după ce optase pentru arbitri străini, Comitetul Executiv al FRF a hotărît marți ca partidele din retur să fie încredințate exclusiv cavalerilor fluierului autohtoni. Clar, s-a schimbat modificarea!, ba și cu o grabă menită să-i surprindă inclusiv pe cei care, asemenea subsemnatului, dezavuaseră ferm importurile. Din diverse motive, între care și acela că ascensiunea românilor, internă și internațională, va fi întîrziată ori chiar blocată.
În ce fel ar trebui să interpretăm această nouă orientare? Salutînd faptul că membrilor CEx le-a venit mintea la cap, așa-zisa minte de pe urmă, n-am lămuri însă lucrurile pe de-a întregul. Deoarece a cîntărit impresia palidă lăsată de străini, previzibilă în contextul în care au oficiat la noi, majoritar, niște iluștri necunoscuți de peste hotare, dar a contat și altceva. Mai ales altceva.
Citește mai mult