O firmă grecească a lansat o bombă biologică peste Mănăstirea Agapia

Cartierul maicilor de la Mănăstirea Agapia arată cam așa: pe partea dreaptă pare a fi Raiul. 15 case renovate din temelii pe bani europeni, cu fundație înaltă, din piatră finisată, cu acoperișuri mândre și geamuri sclipitoare, cu rame din lemn, nu din termopan, că nu s-ar potrivi cu stilul istoric. Pe partea stângă este Iadul. Alte 15 case stau într-o rână, scuipând tabagic vopseaua uscată de pe tinda putredă, și așteaptă, pare-se zadarnic, restul de bani europeni. La mijloc, între Rai și Iad, trece drumul care se înfige în poarta Mănăstirii Agapia. Jur-împrejur, încă vreo 90 de gospodării locuite de măicuțe așteaptă și ele tencuiala proaspătă și varul.

Însă într-o casă din așa-zisul Rai, maica Calinica Cuțovanu trăiește mai rău ca-n Iad.

Coșmarului maicii Calinica se numește pretențios Merulius Lacrymans. Pe limba ei simplă, de femeie care a intrat la 20 de ani în mânăstire, i se spune ciupercă. Una tare a dracului, care a răzbătut de sub dușumele bătute în urmă cu doi ani și, după o luptă invizibilă, a ieșit la iveală, a cucerit scândură după scândură și perete după perete până până a ajuns în plămânii măicuței. Maica și-a luat mobila și hainele și s-a mutat prin vecini. Au urmat-o încă trei surori care locuiau cu ea, toate bolnave.

“Nu știu dacă ne mai facem bine. Nici nu pot să mă mai mișc de junghiuri, așa de tare mă dor plămânii”, se plânge maica Calinica. La cei 81 de ani ai săi, aceasta este cea mai grea încercare prin care trece. “Suntem noi măicuțe, dar aici totul este foarte curat. Nu purtăm haine murdare, ne spălăm mereu ca să nu ne îmbolnăvim”, adaugă ea de pe un mic scăunel adus pe prispa casei în care s-a mutat. De o lună de zile nu a mai ieșit pe poartă. Boala o ține înăuntru, îi macină plămânii, îi arde buzele și fiecare gură de aer se transformă într-o caznă. Ia medicamente, asistentele medicale care o vizitează îi mai fac câte o injecție și îi mai dau vitamine.

Istoria acestei boli absurde, care pune la pat femei ce n-au fost în viața lor pe la spital, poate fi reconstruită dintr-un jurnal ținut cu sfințenie de maica stareță, Olimpiada Chiriac. Este povestea eșecului deplin al unui ambițios proiect PHARE de reconstrucție și modernizare a zonei turistice Agapia. Pilonul central al proiectului: reabilitarea a 117 case, considerate monumente istorice, și introducerea unei rețele de canalizare.

Când proiectul de 4,7 milioane de euro a fost aprobat și o firmă grecească, Diekat, s-a apucat de treabă, măicuțele s-au înarmat cu aparate digitale de fotografiat și au monitorizat zi cu zi cum merg lucrurile și lucrările. Așa au văzut că atunci când ploua, muncitorii continuau construcția. Luau pietriș umed și îl puneau în case. Iar tencuiala se lipea anevoios de pereții jilavi. Scânduri lemn verde, în loc de lemn uscat, și un strat de lac au devenit podele îmbibate cu apă. Acoperișurile erau strâbe și trebuiau desfăcute și reînchegate. O minte strâmbă a înfundat vechiul șanț de colectare a apei de ploaie și a pus în loc un sistem de canalizare care avea să-și trădeze în scurt limitele. La predarea celor 15 casuțe renovate, căci doar atât au terminat grecii din cele 117 angajate, și când sobele au început să duduie, condensul format și lipsa ventilației au constituit terenul perfect pentru ciuperca  Merulius Lacrymans. Ploile care au urmat, mai tari decât sistemul de canalizare proiectat, s-au aliat cu ciuperca.

De frica faptului că și alte surori se pot îmbolnăvi, maicile au început deja să evacueze casă după casă din cele renovate. Scot dușumelele, țin ferestrele deschise, dar până și ele știu că este în zadar: ciuperca nu iese decât în urma unui tratament special și foarte costisitor.

Prețul acestei țepe: peste două milioane de euro, cât a primit firma DIEKAT, înainte ca Ministerul Dezvoltării Rurale și Locuinței să rezilieze contractul.

Maica Stareță își varsă oful cu apăsare: “Începând din 2005, trimitem constant memorii și petiții, dar nu ne ia nimeni în seamă. Am vorbit și la minister, și la DNA, au venit și procurori aici, au venit și secretari de stat, le-am arătat exact ce au făcut oamenii ăia în fiecare zi. Le demonstram că în loc să fie prezenți 112 muncitori, erau numai 12. Le-am demonstrat că au schimbat materialele din proiect cu altele, mai ieftine și mai proaste. Am cărat noi molozul, deși trebuiau să o facă muncitorii”.

Ministerul Dezvoltării, autoritatea contractantă în program, confirmă nonșalant necazul maicilor și oferă două posibilități de “închidere” a problemei, ambele costisitoare.

Inițial, din cele 4,7 milioane de euro alocate proiectului, 3,2 urmau să vină de la Uniunea Europeană, 1 milion era partea statului roman, iar 530 de mii de euro trebuiau plătiți de consiliul local Agapia. Din fonduri europene, s-au cheltuit până acum 1,5 milioane de euro. Pentru că cele 117 locuințe aveau termen de finalizare anul 2006, de la Uniunea Europeană nu va mai veni nici un ban pentru acest proiect. O primă opțiune este ca statul român să aloce în jur de 3 milioane de euro și să finalizeze proiectul, în loc de  numai 1 milion dacă acesta era derulat conform graficului. O altă opțiune este ca statul să restituie UE cele 1,5 milioane deja cheltuite și să abandoneze definitiv proiectul.

De un an de zile, de când un adjudecător internațional a hotărât că firma DIEKAT este vinovată de situația de la Agapia și că MDRL avea tot dreptul să rezilieze contractul, o liniște deplină s-a așternut peste problema măicuțelor de la Agapia, spartă doar de tusea înfundată a maicii Calinica, de disperarea maicii Emilia - experta mânăstirii în problema proiectului Phare, sau de zgomotul făcut de demolarea caselor noi invadate de ciuperca afuristă. Primarul Vasile Cucoș, parte a proiectului, pare liniștit, totuși. Anunțat din timp de reporterii Cotidianul și după ce a confirmat întîlnirea în două rânduri, acesta s-a răzgândit în ultima clipă și nu a mai dat ochii cu noi. Până la această oră, reprezentanții firmei Diekat nu au putut fi contactați.