Ultimele Stiri· 1 min citire

Numărul săracilor din SUA crește pentru prima dată în ultimii patru ani, ajungând la 40 de milioane

Numărul săracilor din SUA crește pentru prima dată în ultimii patru ani, ajungând la 40 de milioane

Numărul săracilor din SUA crește pentru prima dată în ultimii patru ani, ajungând la 40 de milioane

Publicat10 sept. 2009, 19:21
Actualizat10 sept. 2009, 19:27
SursăNewsIn

Aproape 40 de milioane de persoane trăiau sub pragul sărăciei în Statele Unite, în anul 2008, un număr în creștere pentru prima oară din 2004, a anunțat Census bureau într-un raport dat publicității pe 10 septembrie.

Numărul de săraci a crescut de la 37,3 milioane în anul 2007, la 39,8 milioane în 2008, "un nivel apropiat de ceea ce s-a întâmplat în alte perioade, în 1993 și 1960", a subliniat David Johnson, șeful diviziei de statistici privind menajele la Census bureau.

În 2008, săracii au reprezentat 13,2% din populație, față de 12,5% în 2007, arată raportul intitulat "Venit, sărăcie, asigurare medicală în Statele Unite". Această este prima creștere după 2004. "2008 este un an inclus în totalitate în perioada de recesiune, care a început în decembrie 2007, astfel încât toată lumea se aștepta la o creștere a ratei sărăciei", potrivit lui Johnson.

În Statele Unite, o persoană sau o familie este considerată săracă dacă veniturile sale se află sub pragul sărăciei, care a fost fixat în 2008 la 11.000 de dolari pe an pentru o persoană și 22.025 de dolari pentru o familie cu patru persoane.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri