În primele nouă luni ale anului au fost diagnosticate, în România, 71 de noi cazuri de tuberculoză la copii, înregistrându-se o ușoară creștere a recidivelor și a numărului de cazuri rezistente la tratament, potrivit dr. Elmira Ibraim, coordonator al Programului Național de Control al Tuberculozei.
Potrivit specialiștilor prezenți, joi, la conferința "Tuberculoza la copii", organizată de Institutul Național de Pneumoftiziologie "Prof. dr. Marius Nasta", tuberculoza este o problemă prioritară de sănătate publică. Potrivit acestora, incidența tuberculozei în țara noastră are o evoluție îngrijorătoare, constatându-se și o creștere a rezistenței acestei afecțiuni la tratamentele medicamentoase.
Creșterea numărului de cazuri de tuberculoză în România afectează din ce în ce mai mulți copii. Analizând evoluția cazurilor de copii diagnosticați cu această afecțiune în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2008, dr. Elmira Ibraim a atras atenția asupra pericolului reprezentat de tuberculoza infantilă.
"În primele nouă luni ale anului 2009, numărul de copii bolnavi a crescut cu 71 față de aceeași perioadă a anului precedent, de la 758 la 829. La nivelul țării noastre se înregistrează, totodată, o creștere importantă a numărului de cazuri multidrog-rezistente, de la 552 de cazuri în anul 2006, la 820 de cazuri în anul 2008. Mai mult decât atât, se constată și alte fenomene îngrijorătoare - o ușoară creștere a valorii incidenței globale, mai ales prin creșterea incidenței recidivelor, creșterea numărului cazurilor de retratament, un număr mai mare de îmbolnăviri la copiii cu vârsta sub 15 ani, o creștere alarmantă a cazurilor de tuberculoză asociată cu infecția HIV, precum și o creștere a ratei de deces a bolnavilor aflați în tratament", a precizat dr. Ibraim.
Institutul de Pneumologie "Prof. dr. Marius Nasta" desfășoară trei programe naționale cu scopul informării, prevenirii, diagnosticării și tratamentului afecțiunilor pulmonare - Programul Național de Control al Tuberculozei, Programul Național de Tratament al Pacienților cu Hipertensiune Arterială Pulmonară și Programul Național Anti-Fumat.