Claretta Petacci a notat în jurnalul ei o parte din conversațiile cu liderul fascist "Sunt rasist din 1921. Nu știu cum își închipuie ei că îl imit pe Hitler, când eu aveam ideile astea, el nici nu se născuse"; "italienii trebuie să conștientizeze un sens al rasei lor, pentru a nu pierde ce e frumos în noi".
Jurnalele ultimei concubine a dictatorului italian Benito Mussolini, Claretta Petacci, în care acesta își declară întâietatea în abordarea ideilor antisemite și de puritate a rasei, vor fi publicate miercuri sub titlul " Mussolini secret" de Editura Rizzoli, anunță AFP.
Extrase din jurnale au fost publicate luni de jurnalul italian "Corriere della Sera". Ultima amantă a lui Mussolini, ucisă odată cu dictatorul de un grup de partizani comuniști, citează din conversațiile avute cu liderul fascist între anii 1932-1938. "Sunt rasist din 1921. Nu știu cum își închipuie ei că îl imit pe Hitler, când eu aveam ideile astea, el nici nu se născuse"; "italienii trebuie să conștientizeze un sens al rasei lor, pentru a nu pierde ce e frumos în noi"; "evreii trebuie rași de pe fața pământului, masacrați, nu au nici un fel de gratitudine, ba chiar au impresia că avem nevoie de ei, de banii lor, de ajutorul lor", sunt câteva dintre opiniile pe care Mussolini le-a împărtășit metresei sale.
Despre Hitler, Mussolini avea numai gânduri bune. "Furerul este un simpatic. Un mare sentimental, în fond. Când m-a văzut avea lacrimi în ochi, aș putea spune că mă iubește cu adevărat", spunea dictatorul.
De altfel, în viața personală și Mussolini era un "simpatic". "Draga mea, te iubesc din ce în ce mai mult, de tine am nevoie mai mult decât orice pe lume", spunea cel care a creat statul italian fascist utilizând propaganda și teroarea.