Ultimele Stiri· 1 min citire

Ministerul Turismului va plăti unor posturi TV peste 1,44 milioane de lei, pentru promovarea programului "Turist în România"

Ministerul Turismului va plăti unor posturi TV peste 1,44 milioane de lei, pentru promovarea programului "Turist în România"

Ministerul Turismului va plăti unor posturi TV peste 1,44 milioane de lei, pentru promovarea programului "Turist în România"

Publicat8 oct. 2009, 14:20
Actualizat8 oct. 2009, 14:24

Ministerul Turismului (MT) va plăti unor posturi TV interne 1.446.000 lei, fără TVA, pentru promovarea programului "Turist în România", pentru care va organiza o licitație deschisă la sfârșitul acestui an, potrivit unui anunț de licitație postat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Acest proiect va fi finanțat cu fonduri bugetare din bugetul de stat. Contractul este valabil între 2 decembrie și 22 decembrie 2009.

Termenul limită pentru depunerea cererilor de participare este 19 noiembrie, zi în care urmează să fie deschise ofertele.

Posturile TV interesate să participe la licitația deschisă ce urmează să fie organizată trebuie să depună o garanție de participare de 27.950 lei și o garanție de bună execuție în cuantum de 10% din valoarea contractului, potrivit anunțului ministerului de pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

MT cere ca cifra medie anuală de afaceri pe ultimi trei ani rezultând din activitatea corespunzătoare obiectului procedurii să fie egală sau mai mare de 2.500.000 lei, echivalent a aproximativ 581.400 euro.

Ministerul Turismului a anunțat în 28 iulie că asocierea dintre SC Best Advertising & Consult SRL și SC Optimedia SRL a câștigat licitația organizată de MT pentru realizarea campaniei "Turist în România".
Campania "Turist în România" se va derula în perioada august-decembrie 2009 și are drept scop creșterea numărului de români care aleg să-și petreacă vacanța în țară. 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri