Ultimele Stiri· 1 min citire

Ministerul de Finanțe a revizuit nivelul taxelor pentru jocurile de noroc

Ministerul de Finanțe a revizuit nivelul taxelor pentru jocurile de noroc

Ministerul de Finanțe a revizuit nivelul taxelor pentru jocurile de noroc

Publicat21 iun. 2009, 06:26
Actualizat21 iun. 2009, 06:29
SursăRealitatea TV

Ministerul de Finanțe s-a răzgândit și nu mai pune biruri la fel de mari pe jocurile de noroc, așa cum a promis inițial. Cel puțin așa reiese din proiectul de ordonanță de urgență care a fost modificat.

Proiectul de ordonanță de urgență prevede și taxe mai mici decât cele propuse în prima variantă. De exemplu, taxa de licență pentru organizarea jocurilor în cazinouri va fi de 400.000 de lei, față de 500.000 de lei, cât s-a dorit inițial.

Taxa anuală pentru fiecare masă din cazinourile bucureștene va crește cu 50.000 de lei, iar în cazinourile din afara Capitalei, taxa urcă de la 100.000 la 120.000. Numai în București avem peste 700 de astfel de săli.

Același proiect prevede scăderea taxei pentru jocurile bingo. În prima variantă, nivelul era de 45.000 de lei. Acum va fi de 30.000 de lei, iar licența se ieftinește și ea cu 10.000 de lei.

Birul este ceva mai mare pentru loterie. Taxa de exploatare propusă este de 800.000 de lei, iar licența a fost menținută la tariful de jumătate de milion de lei. Ca să se asigure, statul îi obligă pe organizatori să constituie și un fond de garanție pentru acoperirea riscului de neplată a datoriilor la buget.

Autoritățile estimează că din încasarea acestor taxe vor obține venituri substanțiale. În prezent, statul primește anual din colectarea taxelor de licență aproape 120 milioane lei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri