Ultimele Stiri· 2 min citire

Mii de curioși admiră piesele de domino de la Berlin

Mii de curioși admiră piesele de domino de la Berlin

Mii de curioși admiră piesele de domino de la Berlin

Publicat7 nov. 2009, 15:15
Actualizat7 nov. 2009, 15:17

Cele 1.000 de piese gigantice de domino, construite din polistiren, urmează să fie dărâmate luni seara pentru a simboliza căderea Zidului Berlinului.

Numeroși trecători s-au strâns în jurul acestor piese, desfășurate pe 1,5 kilometri, urmărind traseul Zidului în centrul istoric al capitalei germane.

"Este într-adevăr foarte frumos, este o idee formidabilă", spune cu entuziasm Barbara Graff, în vârstă de 74 de ani, care face poze unor piese de domino. Acestea au înălțimea de 2,5 metri, sunt colorate și fiecare este împodobită cu motive diferite, relatează NewsIn.

"9 noiembrie 1989? Bineînțeles că îmi aduc aminte", spune femeia, care și-a petrecut toată viața în Berlinul de Vest. "În seara aceea am mers pe Ku'damm (arteră comercială importantă din Berlinul de Vest - n.red.) și le-am împărțit bani oamenilor din Est care soseau în masă", adaugă ea.

Jörg Schmidt, în vârstă de 45 de ani, admiră "diversitatea și forța expresivă" a pieselor, care au fost decorate de artiști, de institute culturale, dar și de copii și adolescenți din școlile din Berlin. "Acest lucru dovedește că oamenii s-au gândit la ce înseamnă această reunificare, ceea ce este foarte bine, pentru că în prezent tinerii nu știu adesea nimic despre asta", adaugă acest funcționar, care a crescut în fosta Germanie de Est.

Mulți dintre curioșii au spus că intenționează să rămână acasă luni seara, de teamă că mulțimea va fi prea numeroasă, iar starea vremii nu se anunță bună.

Premierul britanic Gordon Brown, președintele rus Dmitri Medvedev și cel francez Nicolas Sarkozy, precum și secretarul de stat american Hillary Clinton se numără printre invitații de la ceremoniile oficiale.

Pe lângă dărâmarea dominourilor, programul prevede un foc de artificii, concerte și formarea unui lanț uman care va reuni mii de germani și străini de-a lungul fostului traseu al Zidului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri