Ultimele Stiri· 2 min citire

Mihai Stoica: "Cel mai mare merit îl au patronul și Dan Petrescu"

Mihai Stoica: "Cel mai mare merit îl au patronul și Dan Petrescu"

Mihai Stoica: "Cel mai mare merit îl au patronul și Dan Petrescu"

Publicat10 iun. 2009, 20:09
Actualizat10 iun. 2009, 20:44

Mihai Stoica a declarat la finalul egalului cu Steaua, din ultima etapă, care a adus primul titlu din istorie la Urziceni, că cel mai mare merit la acest succes istoric al grupării ialomițene îl au patronul și antrenorul Dan Petrescu.

"Mi-a fost foarte greu să mă bucur, am trăit meciul la o mare intensitate, nici nu am realizat ce s-a întâmplat. Unirea e o echipă extraordinară, magnifică, jucători cu un caracter senzațional, care au suportat ofense și au reacționat promt, împotriva echipelor care-i tratau cu lipsă de respect. Toate aceste energii negative s-au transformat într-una pozitivă, care ne-a dat aripi și speranțe că putem obține poate cea mai mare surpriză din istoria spoortului românesc", a început Mihai Stoica, la GSPTV.

"Cel mai mare merit îi aparține patronului, a fost un om de cuvânt, care ne-a dat credit total, care ne-a ajutat mult, și lui Dan Petrescu, care a avut o inspirație extraodinară în acest retur. Să schimbi nu doar formula primului 11, ci și tactica, de la meci la meci...Vă spun, s-a născut un mare antrenor în România. Cândva, dar nu acum, că nu-l lăsăm să plece, nu poate pleca, va ajunge departe, acolo unde-și dorește", a continuat Stoica.

"Mă bucur și pentru Steaua că s-a calificat în Europa League. Mă bucur și pentru cum a ieșit totul, unii ziceau înainte că pierdem, alții că vom câștiga. La final ne-a avantajat rezultatul, Steaua a avut ceva emoții la final, dar mă bucur că echipa la care am activat e în Europa, pentru că totdeauan a făcut puncte", a mai spus "Meme".

"Îi felicit și pe cei de la Brașov și pe Răzvan Lucescu, deși mă bucur pentru Steaua, poate merita să meargă și Brașovul, pentru că a fost echipa care a dat nota de corectitudine pe final de campionat", a încheiat Mihai Stoica.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri