Mihai Nicolae Șerban s-a calificat marți, 15 decembrie, pentru Marea Finală a Testului de Afacereză din 17 decembrie. El a câștigat un laptop și va lupta joi pentru un premiu în valoare de 45.000 de euro: un Opel Vectra OPC, oferit de Di-Bas și un Executive MBA, oferit de CEU Business School.
Mihai Șerban s-a clasat pe locul întâi în a opta săptămână de concurs a Testului de Afacereză. Învinșii ediției din 15 decembrie sunt Ionuț Cosmin Gubavu (26 ani, ofițer bancar), cel care a ocupat locul întâi la Ediția Săptămânii din 12 noiembrie, și Laurențiu Alexa (42 ani, inginer), care a ocupat locul întâi la Ediția Săptămânii din 29 octombrie. Mihai are 23 de ani si este consultant. El a rămas în runda finală alături de Laurențiu, pe care l-a învins având 10 puncte în avans.
Semifinalele Testului de Afacereză se desfășoară în perioada 14-16 decembrie, când se întâlnesc cei nouă ocupanți ai locului întâi la Edițiile Săptămânii. Cei trei finaliști vor câștiga câte un laptop. Finala Mare va avea loc pe 17 decembrie, la ora 18:30, iar marele câștigător al Testului de Afacereză va pleca acasă cu un Opel Vectra OPC în valoare de 24.000 de euro oferit de Di-Bas Opel și cu un Executive MBA în valoare de 21.000 de euro oferit de CEU Business School.
Semifinalele Finalei Mici au avut loc în perioada 7-9 decembrie, când s-au întâlnit cei nouă ocupanți ai locului doi la Edițiile Săptămânii ale concursului. Testul de Afacereză a desemnat joi, 10 decembrie, câștigătorul Finalei Mici: Cristina Ovezea. Economista, în vârstă de 25 de ani, a câștigat un tablou în valoare de 3.000 de euro, marele premiu al acestei finale. Lucrarea, intitulată "Peisaj bucureștean (în fața Ateneului)" este realizată de pictorul Spiru Chintilă și este oferită de Casa de Licitații Artmark.
Ceremonia de decernare a premiilor din cele două finale va avea loc, joi, 17 decembrie, în cadrul Galei Economia în 2010 organizată de Divizia Business Media Realitatea – Cațavencu, și va fi transmisă în direct la The Money Channel, începând cu ora 21:15.
Emisiunea-concurs Testul de Afacereză este prezentată de Daniela Cebotari și Florin Cepraga. Semifinalele din această săptămână se difuzează de luni până joi, de la 22:00 la 22:30, la The Money Channel.
Pentru regulamentul concursului, detalii câștigători și premii accesează www.afacereza.ro.