Antrenorul Stelei, Marius Lăcătuș, a declarat, joi, că în perspectiva returului se va baza pe lotul actual de jucători, mai ales că problemele financiare ale clubului nu au permis achiziționarea unor fotbaliști de valoare care să aibă salarii ce ar fi putut să fie suportate de club.
"Din păcate, poate și din cauza problemelor financiare și a faptului că nu putem aduce la echipă jucători așa cum ne dorim noi sau conducerea, mă refer la fotbaliști de valoare care să vină pe salarii nu foarte mari, care să joace până-n vară cu drept de prelungire, ne vom baza pe ce avem în curtea noastră. Decât să luăm jucători așa de dragul de a lua, mai bine mergem la treabă cu ce avem", a spus Marius Lăcătuș.
Întrebat care este termenul limită la care se poate realiza un transfer la Steaua, Marius Lăcătuș a spus: "De azi începând mă concentrez pe ce am la dispoziție. Dacă va apărea vreodată ceva, vreo minune din cer, vom face transferul. Încercăm să scoatem maximum din fiecare jucător".
Tehnicianul s-a referit și la mai multe declarații ale unor oameni de fotbal care declaraseră că Steaua are la dispoziție un "super lot" de fotbaliști: "Așa este, avem un super lot de fotbaliști, dar întotdeauna este loc de mai bine. Lotul se poate completa, avem unele posturi pe care, deocamdată, nu avem dubluri foarte bine așezate, dar în rest este un lot valoros. Știu că această declarație mă obligă să câștig campionatul, dar nu mi-e frică, eu sunt optimist".
Lăcătuș a comentat și decizia includerii lui Rada și Neaga în lotul care va face pregătirea de iarnă cu prima echipă, deși fotbaliștii fuseseră declarați transferabili de conducerea clubului: "Dacă au fost probleme legate de cei doi jucători sau dacă sunt, sau dacă se vor ivi probleme, vom vedea. Sunt probleme care mă depășesc și pe care nu le pot rezolva eu. Din câte am înțeles eu, unul dintre ei și-a manifestat dorința să joace în altă parte, să devină liber de contract, acum vom vedea. Îmi asum răspunderea pentru amândoi ca și pentru restul lotului".
Elevii lui Marius Lăcătuș se vor antrena în două locuri diferite în această iarnă, Oliva Nova din Spania și Antalya, între 12-23 ianuarie, respectiv 31 ianuarie-12 februarie. Steaua va disputa un meci cu FC Zurich în Spania, dar și cu echipe precum Aalborg și FC Moscova.