Ultimele Stiri· 2 min citire

Marica: "Vreau să devin jucător de bază la Stuttgart"

Marica: "Vreau să devin jucător de bază la Stuttgart"

Marica: "Vreau să devin jucător de bază la Stuttgart"

Publicat8 iul. 2009, 14:14
Actualizat8 iul. 2009, 14:25

Atacantul lui VfB Stuttgart, Ciprian Marica, a declarat că pentru noul sezon își dorește să devină titular la formația de club, iar în privința echipei naționale încă nu și-a pierdut încrederea în obținerea calificării și vrea să înscrie cât mai multe goluri pentru îndeplinirea obiectivului.

"Îmi doresc să devin jucător de bază la Stuttgart, să reușesc cât mai multe goluri. Vreau să aduc bucuria românilor cu jocuri bune și goluri la echipa națională. Este un entuziasm binevenit, de care aveam nevoie la echipa națională. Dacă noi, cei care suntem în linia întâi, nu am crede că putem să profităm de o șansă, cât de mică ar fi ea, atunci ce pretenții să avem de la ceilalți, care nu sunt la fel de implicați? Suntem realiști, este foarte greu, dar noi nu depunem armele, atâta timp cât suntem în competiție luptăm până la capat pentru șansa noastră", a spus Marica pe site-ul său personal.

În altă ordine de idei, atacantul echipei naționale a declarat că grupările din București și-au ales o strategie greșită în sezonul trecut și că ar trebui să ia exemplul Unirii Urziceni: "Sunt trist să văd că fotbalul românesc este în scădere, din toate punctele de vedere. Criza economică lasă urme adânci în viața cluburilor de la noi, însă sper că în viitorul apropiat lucrurile să se așeze și să punem probleme din nou țărilor puternice din Europa. A surprins pe toată lumea performanța Unirii Urziceni. Situația este dureroasă pentru echipele cu nume din București. E foarte greu de digerat că fotbalul românesc este dominat doi ani consecutiv de echipele din provincie. Acest lucru trebuie să le dea mult de gândit celor obișnuiți să fie considerați granzii campionatului. E clar că ceva nu funcționează în strategiile pe care le adoptă. Nu este normal ca numai jucătorii să fie cei învinuiți la eșecuri, sau numai antrenorii să plătească pentru neîndeplinirea obiectivelor. Trebuie să se înteleagă și în campionatul românesc că fotbaliștii sunt cei mai importanți în acest joc, fotbalul se face în primul rând cu ei, apoi cu conducatorii și antrenorii".

Fostul jucător al lui Dinamo a vorbit și despre situația dificilă prin care trece echipa din Ștefan cel Mare după ratarea titlului în sezonul trecut. "Dinamo este un club mare în România, un club cu prestigiu în Europa, iar acest club trebuie respectat. Fără să spun vorbe mari, jucătorii care vin la Dinamo trebuie să realizeze că este o onoare să ajungi în curtea acestei grupări, trebuie să realizeze ca în spatele lor sunt milioane de dinamoviști care iubesc această echipă", a încheiat Marica.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri