Mărginimea Sibiului. Un loc în care apele, cerul și munții se completează armonios și fac din această zonă una dintre cele mai apreciate destinații turistice de la noi. Orice pas este un nou prilej să faci o descoperire... iar oamenii sunt cele mai primitoare gazde. Despre aceste locuri s-a dus vestea și peste hotare, și sute de turiști vin aici în orice anotimp să se bucure de natură, de liniște, dar și de tradiții.
Natura nu a fost deloc zgârcită cu aceste meleaguri. Locurile ni se înfățișează în toată splendoarea. Pădurile de conifere, plete verzi care îmbracă munții, ne aduc răcoare și ne îmbrățișează din toate părțile, iar râul Sadului ne este tovarăș de drum.
Râul Sadu, presărat pe ici pe colo cu cascade străbate în drumul său treie localități și separă Munții Lotru de Cindrel.
De la râul Sadu se trage numele orașului Sibiu. Pe cursul apei se află două hidrocentrale, barajul de la Gâtul Berbecului, dar și o păstrăvărie.
Mai departe, toată Valea Sadului este un verde nesfârșit.
Am pleca mai departe, dar foamea ne cam dă bătăi de cap, așa că oprim la o pensiune unde gazdele întind masa și ne copleșesc cu bunătăți.
"Aveți și drob de miel făcut aseară proaspăt, ceapă din grădină, slănină de casă, telemea de oaie, șuncă de la porcul nostru. Aici avem friptură de miel, ruladă de casă. Pâine de casă pe care o facem după rețeta bunicii, în cuptor. Și niște vin roșu de casă!", ne îmbie gazdele.
Cum ne-am potolit foamea, suntem gata de drum. Pornim spre ultima destinație din traseul nostru. Muzeul Energetic Sadu, amenajat în prima hidrocentrală din România, care a fost pusă în funcțiune pe la 1896. Sadu a fost prima localiate rurală electrificată din România.
Iar dacă am reușit să vă stârnim curiozitatea, vă invităm să ne călcați pe urme pe Valea Sadului.