Demolarea unei case de pe traseul viitorul pasaj Basarab a scos în stradă zeci de locatari din zonă. Oamenii sunt speriați că și imobilul în care locuiesc va avea aceeași soartă chiar dacă, până acum, autoritățile nu au luat nicio decizie în acest sens.
Protestul a început odată cu demolarea unui alte construcții, aflată în apropiere, în vederea continuării lucrărilor la pasaj. Protestatarii și ceilalți 20 de locatari ai imobilului s-au declarat speriați că și locuințele lor vor fi demolate, iar ei vor rămâne pe drumuri.
Cele 30 de persoane locuiesc, încă, în imobil, deși contractul de închiriere semnat cu proprietarul a expirat în 2004.
Edilii Capitalei anunțaseră că, vineri dimineață, Direcția de Inspecție și Control General al Primăriei Municipiului București va coordona demolarea unui imobil de pe strada Orhideelor.
Potrivit reprezentanților primăriei, clădirea este în proprietatea municipalității, a fost expropriată, iar fostul proprietar a fost despăgubit.
Primăria Capitalei a reacționat față de gestul celor care s-au împotrivit demolării clădirii
Edilii Capitalei au afirmat, într-un comunicat de presă, că imobilul situat pe strada Orhideelor la nr. 26 bis a fost naționalizat înainte de 1989, iar în 2001 a fost trecut pe lista monumentelor istorice. Imobilul a fost retrocedat în natură către foștii proprietari.
Guvern a adoptat miercuri, 25 februarie, o Ordonanță de Urgență pentru a permite Primăriei Capitalei continuarea lucrărilor la Pasajul Basarab.