Aşa a început întâlnirea cu L. Undeva, într-o noapte de iarnă, pe străzile pustii ale oraşului luminat de muzică. Fulgii se strecurau printre acordurile lui şi, când cerul atinsese deja toate poemele, noaptea se făcu nevăzută. Şi de atunci, L. continuă să vibreze…
Când l-am văzut aseară, pe scenă, la Bucureşti, m-am gândit că nici nu poate fi altfel. Are o aură care îl îmbrăţişează şi îl face să lumineze. Şi, nu ştiu de ce, mi-a părut că noi toţi, câteva mii de oameni strânşi să-l vadă a doua oară , avem o poveste despre întâlnirea cu L. Iar ea trebuie că s-a petrecut seara, târziu, printre ultimele adieri de crepuscul peste care s-a aşezat cald, vibrând, vocea lui.
