E patru dimineața, decembrie pe sfârșite… Îți scriu să văd dacă ți-e mai bine. E cam frig pe la New York, dar îmi place locul ăsta. În fiecare seară, muzica străbate lumea dinspre Clinton Street…
Așa a început întâlnirea cu L. Undeva, într-o noapte de iarnă, pe străzile pustii ale orașului luminat de muzică. Fulgii se strecurau printre acordurile lui și, când cerul atinsese deja toate poemele, noaptea se făcu nevăzută. Și de atunci, L. continuă să vibreze…
Când l-am văzut aseară, pe scenă, la București, m-am gândit că nici nu poate fi altfel. Are o aură care îl îmbrățișează și îl face să lumineze. Și, nu știu de ce, mi-a părut că noi toți, câteva mii de oameni strânși să-l vadă a doua oară , avem o poveste despre întâlnirea cu L. Iar ea trebuie că s-a petrecut seara, târziu, printre ultimele adieri de crepuscul peste care s-a așezat cald, vibrând, vocea lui.
Citește mai departe
