Șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Iași, Iulian Tărăboanță, a declarat că șoferul microbuzului implicat în accidentul feroviar de la Scânteia nu are contract de muncă cu firma care deține mijlocul de transport.
"Verificările preliminare pe care le-am efectuat în baza de date au arătat că șoferul nu are contract de muncă la firma Valcris Trans SRL. El nu apare în baza noastră. Luni vom ști însă cu certitudine după ce vom face și alte verificări", a declarat directorul coordonator al ITM Iași, Iulian Tărăboanță.
Administratorii firmei Valcris Trans SRL au fost citați pentru audieri, luni, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, anchetatorii urmând a stabili, printre altele, dacă microbuzul efectua o cursă legală pe ruta localitatea Bodești (comuna Scânteia) - Iași, la momentul producerii accidentului.
Potrivit informațiilor furnizate de Autoritatea Rutieră Română Iași, Valcris Trans SRL nu are licență de transport în zona Scânteia, firma deținând autorizațiile necesare pentru efectuarea de transport persoane în zona municipiului Pașcani.
În schimb, unul din acționarii firmei Valcris Trans SRL este administrator și la firma Izvoraș SRL, operator de transport care are licență pentru zona Scânteia.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași au demarat cercetarea penală a șoferului microbuzului, Petru Apostu, de 26 ani, pentru ucidere din culpă și producerea unei catastrofe feroviare. Potrivit procurorului Mihai Covalciuc, verificările preliminare au arătat că șoferul nu a respectat semnalele vizuale și acustice de la trecerea pe calea ferată.
Șoferul microbuzului se află în continuare în stare gravă și este internat la Spitalul de Urgențe "Sf.Ioan", el suferind multiple fracturi și leziuni interne.
Alți doi răniți sunt internați la spitalele ieșene, unul în stare gravă, iar altul în curs de ameliorare.
Trenul privat Iași - Brașov a lovit în plin, vineri, un microbuz, care aparține firmei ieșene Valcris Trans SRL, ce se deplasa pe ruta Bodești (comuna Scânteia) - Iași, accidentul soldându-se cu 13 morți și trei răniți.