Revine gripa A (H1N1). La nici 24 de ore de la externarea ultimilor pacienți internați la Institutul Matei Balș, care contractaseră virusul, specialiștii de la Institutul Cantacuzino au confirmat un nou caz de contaminare.
Este vorba de un copil care a venit împreună cu mama sa din Toronto, Canada, pe 8 iunie. A doua zi s-a prezentat la Institutul Matei Balș, acuzând simptomele specifice noii gripe. În acest moment pacientul este internat la Institutul Matei Balș sub supraveghere medicală.
Medicii susțin că starea sa de sănătate este bună, sub tratament cu antivirale. Autoritățile sanitare au început investigația epidemiologică pentru identificarea persoanelor cu care a intrat în contact.
Institutul Cantacuzino analizează deja probele uneia dintre cele două persoane cu care pacientul a avut contacte strânse în ultimele zile.
"Este vorba despre bunica acestui copil, care, deocamdată, nu are simptome, însă i s-au recoltat probe ce se află în lucru la . Celălalt contact principal al pacientului este, firește, mama sa, însă probele recoltate marți seara de la ea au arătat că nu este infectată", au spus surse medicale pentru NewsIn.
Din primele cercetări a reieșit că persoana infectată s-a deplasat doar între aeroport și casă astfel mediciii se așteaptă ca numărul contacților să fie redus.
Numărul persoanelor confirmate cu noua gripă se ridică la 12 pe teritoriu României. Marți au fost externați toți pacienții infectați care se mai aflau la institutul Matei Balș.