Ultimele Stiri· 2 min citire

Instanța a respins contestația fostului procuror Nastasiu împotriva deciziei de revocare din funcție

Instanța a respins contestația fostului procuror Nastasiu împotriva deciziei de revocare din funcție

Instanța a respins contestația fostului procuror Nastasiu împotriva deciziei de revocare din funcție

Publicat28 ian. 2009, 08:16
Actualizat29 ian. 2009, 03:15
SursăNewsIn

Curtea de Apel București a respins, miercuri, acțiunea fostului procuror Ciprian Nastasiu, prin care cerea anularea ordinului revocării sale din funcție de către procurorul general, decizia nefiind, însă, definitivă.

Deși fostul procuror și-a dat demisia din magistratură în octombrie 2008, procesul prin care acesta contesta decizia sa de revocare de la DIICOT a continuat în instanță.

Reamintim că decretul șefului statului privind eliberarea din funcție, ca urmare a demisiei, a procurorului Ciprian Nastasiu, cel care s-a ocupat de dosarul lui Omar Hayssam, a fost publicat, pe 24 noiembrie 2008, în Monitorul Oficial.

Ciprian Nastasiu, revocat de la DIICOT din cauza sancțiunilor primite în legătură cu dosarul Omar Hayssam, trimisese, pe 24 octombrie 2008, Consiliului Superior al Magistraturii decizia sa de a demisiona.

Procurorul Ciprian Nastasiu și Sofica Dumitrașcu, judecătorul care a decis cercetarea în stare de libertate a lui Hayssam, au primit, în 24 noiembrie 2006, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, din partea Serviciului de Anchete Speciale din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procurorii au stabilit că nici Nastasiu și nici Dumitrașcu nu pot fi făcuți răspunzători pentru fuga sirianului, după ce a fost eliberat, considerând că cei doi magistrați și-au întemeiat deciziile pe acte medicale, respectiv adeverința eliberată lui Omar Hayssam de către medicul Constantin Tănăsescu. Acesta era singurul act oficial de la dosarul cauzei unde apărea diagnosticul de metastază în cazul sirianului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri