Decizia Comisiei de Disciplină a LPF de miercuri nu l-a suprins deloc pe Ioan Horoba, președintele echipei Gaz Metan Mediaș, grupare care a profitat de retrogradarea Argeșului și a rămas în Liga I. Singura emoție a oficialului ardelean a fost aceea ca rechizitoriul DNA să ajungă la timp la Comisia de Disciplină. Horoba a afirmat că îi este milă de jucătorii piteșteni, însă a declarat că aceștia au plătit pentru greșelile conducătorilor lor.
"Singura emoție pe care o aveam a fost să ajungă documentele de la DNA către Comisia de Disciplină. Îmi pare rău pentru jucătorii de la FC Argeș, dar ei sunt pedepsiți pentru ce au făcut conducătorii lor. Nu mi-a fost frică, Comisia nu avea unde să-i încadreze, decât aici, la articolul care stipulează retrogradarea. Moggi a fost depistat cu un telefon interceptat, între el și un arbitru, știți ce a urmat. Eu am avut ocazia să citesc și rechizitoriul, și mă îndoiesc că negrul poate să fie alb. E penal. Iar în plan sportiv culpele au fost dovedite", a declarat Ioan Horoba, la Sport.ro.
Comisia de Disciplină din cadrul LPF a decis, miercuri, să retrogradeze formația FC Argeș din primul eșalon, ca urmare a scandalului de corupție în care este implicat patronul său, Cornel Penescu, acuzat că a mituit mai mulți arbitri pentru a avantaja echipa din Trivale.
Judecarea cazului FC Argeș a fost amânată în două rânduri până acum, la 24 iunie și 1 iulie. FC Argeș a terminat sezonul pe locul 10, cu 44 de puncte. De retrogradarea piteștenilor va beneficia Gaz Metan Mediaș, care s-a clasat pe poziția a 15-a, prima de sub linia care delimitează formațiile retrogradate, dar va rămâne astfel în primul eșalon. FC argeș are dreptul să facă recurs la decizia Comisiei de Disciplină în 5 zile.
De asemenea, Cornel Penescu a fost declarat persona non grata și amendat cu 300.000 de lei.