Ultimele Stiri· 1 min citire

Guvernul a depus la Parlament proiectul de buget pentru 2010

Guvernul a depus la Parlament proiectul de buget pentru 2010

Guvernul a depus la Parlament proiectul de buget pentru 2010

Publicat25 dec. 2009, 11:02
Actualizat26 dec. 2009, 02:28

Guvernul a depus la Parlament, joi seară, proiectul de buget pentru 2010, cu solicitarea ca documentul să fie dezbătut în regim de urgență.

Bugetul pe 2010, cel de care depind banii de la FMI, a fost adoptat miercuri seară, în prima ședință de guvern a noului Cabinet Boc. Documentul conține măsuri drastice pentru reducerea cheltuielilor bugetare: salarii și pensii înghețate și zeci de mii de angajați de la stat concediați.

În 2010, taxa pe valoarea adăugată, cota unică de impozitare și contribuțiile la asigurările sociale vor rămâne la același nivel. Totodată, neimpozitarea profitului reinvestit se va aplica și anul viitor.

"Vestea bună este că în 2010 nu vom avea scădere economică. În 2010, vom avea un început de creștere economică", a mai spus Boc. De asemenea, a mai precizat că se va menține pensia socială minimă de 350 de lei, cu posibilitatea de a fi majorată cu rata inflației.

În privința numărului de șomeri, autoritățile spun că anul viitor vor fi mai puțini români fără loc de muncă. "Rata șomajului va fi de 7,3 % față de 7,8%, cât am estimat anul acesta, și nu vom avea un număr mai mare de 645.000 de șomeri", a declarat ministrul Muncii, Mihai Șeitan.

Citește mai mult despre prevederile proiectului de buget pentru 2010

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri