Ultimele Stiri· 1 min citire

Guvernul a decis: Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 22 noiembrie

Guvernul a decis: Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 22 noiembrie

Guvernul a decis: Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 22 noiembrie

Publicat2 sept. 2009, 18:24
Actualizat2 sept. 2009, 21:40

Guvernul a decis în ședința de miercuri că scrutinul pentru alegerea președintelui României va avea loc duminică, 22 noiembrie 2009, urmând ca al doilea tur al alegerilor prezidențiale, dacă va fi cazul, să se organizeze pe data de 6 decembrie 2009, a anunțat Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.

Tot în ședința de miercuri, Guvernul a adoptat, printr-o Ordonanță de Urgență,  completarea și modificarea Legii 370/2004 pentru alegerea Președintelui României. Ordonanța aduce doar modificări de natură tehnică, foarte importante pentru desfășurarea în bune condiții a procesului electoral.

Actul normativ nu aduce modificări legate de drepturile electorale, ci doar completări care vor permite organizarea secțiilor de votare și a întregului proces electoral, în condițiile în care, în acest an,  vor avea loc, pentru prima dată, alegeri pentru funcția supremă în stat, separat de alegerile pentru Parlamentul României.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri