Ultimele Stiri· 1 min citire

Gruparea de gherilă FARC a eliberat patru ostatici

Gruparea de gherilă FARC a eliberat patru ostatici

Gruparea de gherilă FARC a eliberat patru ostatici

Publicat2 feb. 2009, 05:01
Actualizat2 feb. 2009, 05:03
SursăRealitatea TV

Gruparea de gherilă Forțele Armate Revoluționare din Columbia (FARC) a eliberat duminică patru ostatici. Eliberarea acestora a avut loc cu câteva ore mai târziu față de termenul prevăzut, din cauza unei operațiuni a armatei columbiene.

Un lider FARC a declarat pentru un post venezuelean de televiziune că unul dintre subordonații săi a fost ucis în confruntare. Informația a fost dezmințită de autoritățile de la Bogota.

Cei patru ostatici, trei polițiști și un militar, au fost preluați de o delegație a Crucii Roșii Internaționale și a Comisiei Columbiene de Pace și transportați cu elicopterul spre orașul Villavincensio. FARC va mai elibera doi captivi.

Este vorba de fostul guvernator al unei provincii columbiene, care urmează să fie pus în libertate astăzi, și de un fost deputat care va fi eliberat miercuri. Gruparea de gherilă a anunțat că nu va mai proceda la noi eliberări până când guvernul nu va demilitariza anumite regiuni. FARC mai deține 22 de ostatici.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri