Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, joi, la Craiova, că nu a fost contactat de președintele Traian Băsescu, după declarațiile făcute de fostul director al SIE Claudiu Săftoiu privind ascultarea convorbirilor telefonice dintre Geoană și Ion Iliescu pe vremea când erau în opoziție.
"Eu de când aud zvonurile acestea nu prea mai vorbesc la telefon, ca să fiu sigur", a spus, în glumă, Mircea Geoană. "N-am primit un astfel de telefon, dar cred că acest tip de subiect sunt convins că nu reprezintă un subiect politic. Nu m-a sunat (Traian Băsescu - n.red.)", a adăugat liderul PSD.
Geoană a afirmat, în conferință de presă la Craiova, că legea interceptărilor telefonice produce un dezechilibru între drepturile individului și drepturile statului de a verifica mediul informațional românesc.
"Nu vreau să fac acuze și să trimit săgeți de natură politică, dar pot să spun că eu astăzi am un sentiment că s-a dezechilibrat raportul dintre libertățile individuale și dreptul statului de a verifica mediul informațional românesc. De aceea, eu cred că indiferent de ce a spus Săftoiu, indiferent de telefoanele pe care le-au dat unii și alții, trebuie să verificăm ca societate dacă nu cumva suntem în fața unui Big Brother din America, care se transferă într-un Small Brother din România. Eu spun că, în acest moment, este mai clar că trebuie să ne uitam la legislația care să interzică și să pedepsească orice fel de abuz din punct de vedere al invadării spațiului personal al românului. Întărim aici, trebuie să întărim și libertățile cetățenești în partea cealaltă", a afirmat Geoană.
Liderul PSD a subliniat că este nevoie de o verificare a legislației și a legalității unei astfel de măsuri, iar poziția sa este pentru o dezbatere publică.
Fostul președinte Ion Iliescu a anunțat, miercuri seara, într-o emisiune de televiziune, că a fost sunat de președintele în funcție, Traian Băsescu, asigurându-l că "nu se ocupă" cu interceptarea fostului președinte, iar scandalul iscat de Claudiu Săftoiu este "o făcătură".