Gabriel Oprea și-a depus marți cererea de demisie de la conducerea filialei PSD Ilfov.
Potrivit unor reprezentanți ai organizației PSD Ilfov, Gabriel Oprea i-a trimis în cursul zilei de marți demisia lui Mircea Geoană, motivând că este "un gest de onoare și demnitate" să renunțe și la șefia filialei după ce i-a fost retras sprijinul politic.
"Luând act de decizia BPN de a-mi retrage sprijinul politic pentru funcția de ministru, consider că este un gest de onoare, demnitate și de respect față de membrii PSD Ilfov să demisionez din funcția de președintre al PSD Ilfov", și-a motivat Oprea demisia din funcția de președinte al organizației PSD Ilfov.
Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat miercuri că se va stabili o conducere interimară la organizația de Ilfov după demisia lui Oprea, el arătând că soarta fostului ministru de Interne va cădea în sarcina Comisiei de arbitraj și integritate.
Mircea Geoană nu a comentat foarte mult demisia lui Oprea de la PSD Ilfov. "E decizia lui. A greșit față de partid și a primit o decizie dură și necesară. Aplicăm decizia pe care BPN a luat-o. Va fi supus Comisiei noastre de arbitraj și integritate", a declarat Geoană, la Snagov, înaintea unei ședințe informale a conducerii PSD.
Gabriel Oprea a anunțat marți după-amiază că a demisionat din funcția de ministru de Interne, pentru a nu afecta buna funcționare a Coaliției de la guvernare. "Am vrut să conduc Ministerul de Interne. Nu vreau să plimb mapa sau să fiu un ministru marionetă. Nu am înțeles să cedez presiunilor exercitate pentru numirea unor persoane în minister", a declarat Gabriel Oprea, odată cu anunțul retragerii sale de la conducerea MAI.
Președintele Traian Băsescu a semnat marți decretul de revocare din funcția de ministru de Interne a lui Gabriel Oprea și și l-a numit ca interimar pe Dan Nica.