Ultimele Stiri· 2 min citire

G. Becali, la Realitatea FM: Când eram împreună la șpriț, aveam o impresie bună despre Băsescu

G. Becali, la Realitatea FM: Când eram împreună la șpriț, aveam o impresie bună despre Băsescu

G. Becali, la Realitatea FM: Când eram împreună la șpriț, aveam o impresie bună despre Băsescu

Publicat11 nov. 2009, 07:24
Actualizat11 nov. 2009, 09:54

Gigi Becali îl simpatiza pe Traian Băsescu numai când mergeau împreună la șpriț. Lucrurile s-au schimbat, însă. Astăzi, Băsescu este "un președinte distrugător de neam, care nici nu-și dă seama pe ce lume trăiește".

Promit că voi face o Românie pe care Dumnezeu să o iubească!

Îmi place discursul lui Crin Antonescu, dar nu știu dacă e capabil să pună în aplicare ce spune pentru că este prea idealist.

Acest om, dacă mai conduce țara, ne ducem de râpă. Am întâlnit fel de fel de oameni, dar și golani. Dar am întâlnit golani care au noblețe. Ăsta nu are noblețe. E un golan de ultimă speță.

Cel mai ticăloșit în această țară este tot ceea ce controlează Traian Băsescu.

Am devenit mai înverșunat pe Traian Băsescu atunci când am văzut că dă diplome de merit la doi procurori care m-au arestat pe mine.

Impresie prea bună nu am avut niciodată, ca și conducător. Ca om, o aveam, când eram împreună la șpriț. Ca președinte, Traian Băsescu este un președinte distrugător de neam. Acest om care spune că vrea să reformeze acest stat ticăloșit cu care spunea că a făcut un meci egal... Acest sistem nu a fost nicicând mai ticăloșit decât în vremea lui.

Eram parteneri de șpriț, atunci când eram, dar nu am nimic cu Traian Băsescu. Nu vreau nici să-l arestez, nici să-l văd în pușcărie.

La postul Taraf (Etno TV, în realitate, n.r.), Traian Băsescu îi spunea lui Condurățeanu 'Măi, Florine...' El nici nu-și dă seama pe ce lume trăiește. Nu știe că avem cele mai multe firme în faliment.

Nu am făcut prea mare campanie electorală pentru că am avut un singur țel: ca România să nu mai fie condusă de un singur om, un tiran, Traian Băsescu. România fără președinte ar merge mult mai bine decât cu Traian Băsescu.

Din '78 până în '89 am făcut afaceri. Nu am lucrat în slujba comunismului. Aveam oi și făceam afaceri, făceam comerț. Aveam 4-500 de oi. Veneau organele de opresiune comunistă și Securitatea dar, când vedeau cum câștig banii, mă lăsau în pace. Eram bogat datorită tatălui meu care, pe unde mergea, făcea avere.

Gigi Becali, candidatul PNG la președinție, a fost invitat, astăzi, la Realitatea FM, în emisiunea "Ore de vârf", moderată de Carmen Constantin și Cătălin Striblea.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri