Filmări consacrate Annei Frank, adolescenta evreică victimă a ororii naziste, sunt disponibile pe o pagină specială a site-ului YouTube, a anunțat muzeul Anna Frank din Amsterdam.
"Mulțumită canalului Anna Frank pe YouTube și a imaginilor unice, oamenii din lumea întreagă vor putea preciza viața și importanța Annei Frank", indică muzeul într-un comunicat.
Una dintre filmări arată singurele imagini care există cu Anna Frank, surprinse cu ocazia căsătoriei vecinilor săi, pe 22 iulie 1941.
Într-un alt extras filmat, Otto Frank vorbește de fiica sa, Anne, într-un vechi interviu realizat în ascunzătoarea anexată casei sale, unde se refugiase cu fiicele sale și cu soția pe 6 iulie 1942.
Anne Frank, născută într-o familie de evrei din Germania, a emigrat, împreună cu familia, la Amsterdam, în vara anului 1933. După ce Olanda este ocupată de naziști, în 1940, familia Frank este nevoită să se ascundă, într-o "anexă secretă" a unei clădiri, împreună cu alți prieteni. Pe 4 august 1944, Gestapo-ul descoperă ascunzătoarea, iar Anna este deportată la Auschwitz. În octombrie 1944, Anna și sora ei, Margot, au fost mutate la Belsen, unde au murit de tifos, cu putin timp înainte de sosirea Aliaților. Mama Annei a murit la Auschwitz.
La finalul războiului, Otto Frank, singurul supraviețuitor al familiei, s-a întors la Amsterdam, unde a primit jurnalul ținut de Anna, înainte de a fi deportată. Jurnalul a fost publicat prima oară la Amsterdam, în 1947 și s-a vândut în întreaga lume în mai mult de 25 de milioane de exemplare. În românește, a fost tradus în 1959 și publicat la Editura Tineretului, iar regizorul Alexandru Hausvater a pus în scenă povestea, la Teatrul Evreiesc de Stat.
Povestea adolescentei evreice care și-a povestit viața, în vremea ocupației naziste din Olanda, înainte de a fi deportată în lagărul de concentrare unde a murit, a fost inclusă în registrul Memoria Lumii al UNESCO.