Unele dintre sectoarele economiei lumii s-au întors la situatia din 1949. Ceea ce caracterizează actuala situație economică internațională este nivelul nemaiîntâlnit de datorii, iar pentru reviriment este nevoie de scăderea acestora, este de părere Jean-Philippe Courtois, unul dintre cei mai importanți lideri mondiali ai lumii de business, președinte al Microsoft International și Senior VicePresident Microsoft.
"Este cu certitudine cea mai gravă criză economică posibila pe care o știu, de 27 de ani de când lucrez în industrie, din care 25 în Microsoft. Cred ca multe economii simt acum că s-au întors în anul 1949”, a declarat Jean-Philippe Courtois în cadrul unui dialog cu Dragoș Stanca, director F5, divizia New Media Realitatea-Cațavencu, singurul interviu exclusiv pe care reprezentanul Microsoft l-a acordat în timpul vizitei sale in România. Compania pe care o reprezintă are în plan investiții de nouă miliarde de dolari în acest an în cercetare și dezvoltare.
Nici Microsoft nu este, însă, ocolit de criză. Gigantul american a anunțat în ultimele zile inca 800 de disponibilizări la nivel internațional, care se adauga celor 5000 anuntate la inceputul anului, fiind cea mai dura masura de acest tip din istoria de peste 3 decenii a Microsoft. Printre cei la care a renunțat compania se află și nume celebre, cum este Don Dodge, fondatorul faimoaselor AltaVista și Napster, care a fost fortat sa spuna adio companiei care l-a ținut sub aripă cinci ani. Dodge a ocupat, din 2004, poziția de director de dezvoltare în cadrul corporației americane.
Când se va termina criza, în opinia lui Curtois?
“Nu vreau să-mi asum riscul unei astfel de previziuni dar, călătorind în Asia, Europa, America văd mai mult optimism, dar in industrii precum cea de retail, telecom, servicii financiare, construcții, mai este cale lungă până la întoarcerea pe creștere”, spune Courtois.
Jean-Philippe Courtois, cel care conduce business-ul global al corporatiei fondate de Bill Gates in 240 de tari, a facut ieri o scurta vizita in Romania. Vicepresedintele Microsoft este numărul trei in ierarhia gigantului mondial Microsoft, după Steve Ballmer - CEO și Kevin Turner - COO.
Interviul integral va fi difuzat de The Money Channel marți, 10 noiembrie, în cadrul unei ediții speciale.