Steaua este favorită la calificarea din faza grupelor, însă se va întîlni în această toamnă cu două vechi cunoștințe, care îi provoacă amintiri neplăcute. Antrenorul McLaren, acum la Twente, a privat-o de o finală de Cupa UEFA, iar din cauza lui Bilica, de la Fenerbahce, a pierdut un titlu național.
Statutul de cap de serie a ajutat-o pe Steaua să întâlnească adversari mai slabi valoric decât ai celorlalte formații românești din Europa League, astfel că roș-albaștrii au și cele mai mari șanse să se califice în primăvara europeană.
Fenerbahce ar putea emite și ea pretenții la unul dintre primele două locuri, însă echipa a dezamăgit mult în ultimul an, deși a fost antrenată de cel care i-a adus Spaniei titlul european, Luis Aragones. Acum este pregătită de germanul Christoph Daum, iar jucătorii au rămas în linii mari aceiași care în 2007/2008 jucau sferturi de Champions League. Este vorba de portarul Volkan Demirel, fundașul Roberto Carlos, atacanții Kazim Kazim și Semih Şentürk.
De remarcat că în această vară Fener l-a transferat de la Sivasspor pe fundașul Bilica, fost la Universitatea Cluj, cel a provocat penalty-ul în meciul cu CFR Cluj, de la finalul ediției de campionat 2007/2008, ce a declanșat mult discutatul caz "Valiza". mai mult, Bilica a spus ulterior că s-a întâlnit înainte de meci cu câțiva jucători ai CFR-ului, care i-au cerut s-o lase mai moale în meciul respectiv, contra unei sume de bani, dar în scurt timp după ce a făcut aceste declarații brazilianul a plecat din România.
Poate pretenții la fel de mari ca și Fener-ul la un loc în primăvară au și olandezii de la Twente, vicecampioni ai Olandei, antrenați de fostul selecționer al Angliei, Steve McLaren. Același McLaren stătea pe banca lui Middlesbrough, în primăvara lui 2006, în meciul de coșmar care a privat-o pe Steaua de prezența în finala Cupei UEFA. La al treilea adversar, Șerif Tiraspol, roș-albaștrii nu găsesc niciun dușman, moldovenii fiind dealtfel victimele de la care celelalte trei formații așteaptă să ia toate punctele.