Ultimele Stiri· 1 min citire

E oficial: Gigi Becali candidează la președinție

E oficial: Gigi Becali candidează la președinție

E oficial: Gigi Becali candidează la președinție

Publicat30 sept. 2009, 13:44
Actualizat1 oct. 2009, 06:54

Șeful Stelei intră în cursa prezidențială, la o zi după lansarea oficială a lui Mircea Geoană pentru Cotroceni. Gigi Becali a confirmat pentru REALITATEA.NET că anunțul oficial va fi făcut sâmbătă în cadrul Consiliului Național al PNG-CD.

Gigi Becali s-a decis: va candida la alegerile prezidențiale din toamna acestui an. "Îmi voi lansa candidatura pe 3 (octombrie, n.red.)", a declarat Becali.

Sâmbătă, în cadrul Consiliului Național al PNG-CD va fi stabilită strategia electorală pentru alegerile prezidențiale. Potrivit unui comunicat de presă, președinții de filiale vor aduce listele de semnături, conform repartizării efectuate de Secretariatul General. Listele vor fi verificate și îndosariate în bibliorafturi în vederea depunerii lor la Biroul Electoral Central.

Patronul Stelei anunțase încă de acum câteva săptămâni că se gândește serios să candideze din nou pentru funcția supremă în stat, după ce o mai făcuse și în 2004, când a luat doar ceva peste 1%.

Gigi Becali a intrat în Parlamentul European în vara acestui an, atunci când a candidat pe listele PRM.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri