Directorul Centrului Național de Curriculum și Evaluare în Învățământul Preuniversitar, Cristian Mirescu, despre care Ministerul Educației anunțase că a demisionat din cauza greșelilor la tezele unice, se află în continuare la șefia instituției, au declarat reprezentanți ai ministerului.
"Este un om bine pregătit și, oricum, nu era nimerit să schimbăm conducerea la jumătatea anului", au argumentat oficiali ai Ministerului Educației.
Ministrul Educației a anunțat, pe 22 mai, că a acceptat demisia directorului Centrului Național de Curriculum și Evaluare în Învățământul Preuniversitar (CNCEIP), Cristian Mirescu, și a inspectorului consilier pe Istorie, Rodica Tudorică, în urma greșelii în formularea subiectelor pentru teza unică la istorie.
De asemenea, Ecaterina Andronescu a anunțat un control general în CNCEIP și a precizat că această instituție va avea o nouă conducere pe durata examenelor naționale, după care va fi restructurată.
După greșeala de la unul dintre subiectele de limba și literatură română, organizatorii tezelor unice au recidivat la lucrarea de istorie, susținută de elevii claselor a VIII-a, însă, din fericire, eroarea a fost reparată, de această dată, în timp util.
Într-unul dintre subiecte, legat de participarea Armatei Române în Primul Război Mondial, în textul subiectului s-a scris Armata a II-a, în timp ce în întrebare apărea Armata I. Greșeala a fost sesizată înainte ca elevii să înceapă propriu-zis examenul și a fost corectată printr-o erată trimisă de Ministerul Educației în toate școlile.
"Astfel de erori nu sunt admisibile. Există o problemă. Se va constitui o comisie de anchetă și se va vedea cine au fost vinovații, pentru ca astfel de greșeli să nu se mai repete", au precizat, atunci, reprezentanții ministerului.
Înainte de asta, și teza la limba română a fost marcată de un incident - unul dintre subiectele pentru elevii claselor a VIII-a a conținut o eroare. Elevilor li se cerea să analizeze un text din ''Triumful talentului'' de Ion Luca Caragiale, schiță bazată pe două personaje cu nume similare Ghiță Nițescu cu Niță Ghițescu. Cei doi au fost confundați în urma unui examen la caligrafie și s-a creat, în acest fel, o situație hilară. Cele două nume au fost confundate, însă, și de cei care au redactat subiectele, iar pe foaia de teză Ghiță a apărut, din greșeală, în locul lui Niță.
Autoritățile au decis ca teza să nu se reia, iar lucrările ce conțin numele lui Ghiță Nițescu în locul lui Niță Ghițescu, personajele confundate de cei care au redactat subiectele, să nu fie anulate.
Ministerul Educației a sancționat doi reprezentanți ai instituției care s-a ocupat cu organizarea examenelor - Centrul Național de Curriculum și Evaluare din Învățământul Preuniversitar. Ulterior, cei doi și-au depus demisia.
Notele la tezele cu subiect unic au avut pondere de 50% la admiterea la liceu.