M-am săturat. Când scriu despre criză sunt ca un disc uzat. Sentimentul că vorbești în pustiu e poate cel mai rău dintre toate. Cu atât mai mult cu cât „restructurare”, „reformă”, „modernizare”, „liberalizare” au devenit locuri comune. Fiecare înțelege ce vrea.
Ne supărăm, ne înfricoșăm, ne înviorăm, devenim optimiști sau triști cu toții la unison, pentru că așa ne arată televizorul. Clanuri politice, profesionale, locale sunt în conflicte ireconciliabile și violente terminate totuși brusc prin „pupat piața Independenții”. Cum spuneam odată, vaca rumegă în grajd, câinele o latră, ciobanul supărat se scoală și împușcă vaca de lapte. Facem asta în toate domeniile. Îi oropsim pe profesori, nu-i plătim pe doctori, suntem supărați pe magistrații care judecă totuși 100 de procese pe zi.
Uneori deștepți, ne comparăm cu alții. Auzeam un prieten la televizor că Norvegia are aproape de două ori mai mulți bugetari decât noi, raportat la populație. Uită că Norvegia are un surplus bugetar de 7,1% din PIB, chiar și anul acesta, iar excedentul contului curent e de aproape 15%. Și mai uită de tradiția de viață comunitară a țărilor nordice. Socialismul este un lux inutil și uneori periculos al unor țări bogate. Noi nu putem crește așa.
Citește mai mult în Gândul
