Dinastiile: Mai multe familii de profesori dețin catedrele din Facultatea de Chimie din Cluj-Napoca

Dinastiile: Mai multe familii de profesori dețin catedrele din Facultatea de Chimie din Cluj-Napoca
Universitatea Babeș-Bolyai a ieșit pe primul loc în topul universităților din întreaga țară. Din această universitate nu lipsesc însă clanurile familiale. De exemplu, mai multe familii de profesori au împânzit Facultatea de Chimie din cadrul Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca
O astfel de familie ar fi Silaghi-Dumitrescu. Ioan Silaghi-Dumitrescu, profesor de chimie, deține funcția de decan al Facultății de Chimie. În urmă cu doi ani, soția acestuia Luminița Silaghi-Dumitrescu deținea, funcția de decan la aceeași facultate, iar soțul ei era șef de catedră. Acum Luminița Silaghi-Dumitrescu este prorector al Universității "Babeș-Bolyai". Fiul lor, Radu Silaghi-Dumitrescu este conferențiar la Catedra de Biochimie și Inginerie Biochimică în cadrul aceleași facultăți.
Luminița Silaghi-Dumitrescu spune că au ajuns să lucreze la aceeași facultate datorită preocupării pentru chimie. "Nu am ajuns aici, în nici un caz pentru că eram căsătoriți. Am dat concurs. La vremea respectivă soțul meu a primit repartizare, amândoi fiind studenți foarte buni. El a fost primul din facultate, eu a doua. Eu am ajuns prin concurs pe un post de lector universitarla Facultatea de Chimie"
Cei doi s-au căsătorit încă din facultate și au doi copii. Radu Silaghi-Dumitrescu a urmat pasiunea pentru chimie a părinților și după două doctorate terminate în Statele Unite și în Anglia, a ajuns să muncească alături de părinții săi, la Universitatea "Babeș-Bolyai".
Luminița Silaghi-Dumitrescu a avut două mandate de decan la Facultatea de Chimie "Acumulând experiență managerială, în urma activității ca decan, Andrei Marga, mi-a oferit o poziție de conducere", a spus prorectorul.
Ioan Silaghi-Dumitrescu, soțul prorectorului, a decis să candideze pentru funcția de decan în 2007. "Nu suntem subordonați unul altuia. Decanul este subordonat rectorului. Eu nu semnez decizii" a declarat Luminița Silaghi-Dumitrescu. Ea a adăugat că se ocupă doar de proiectele de cercetare, însă în privința Facultății de Chimie, orice decizii sunt avizate de rectorul, Andrei Marga.
Cât despre fiul lor, Radu "nu și-a propus să candideze pentru funcții de conducere, are proiecte de cercetare importante", a declarat mama sa.
Familia Silaghi- Dumitrescu au publicat împreună diferite lucrări, însă "se poate vedea contribuția mea și a lui, se poate cuantifica. Soțul meu este chimist anorganician specializat pe chimie teoretică, nu ne-a oferit sprijin neprincipial. Am folosit expertiza din specializarea soțului.", a declarat prorectorul Luminița Silaghi-Dumitrescu.
La catedra de Inginerie Chimică există o altă familie universitară, Călin Cristian Cormoș și Ana-Maria Cormoș de la Catedra de Inginerie Chimică și Știința Materialelor Oxidice. Ei au semnat împreună și diferite lucrări de specialitate.
O altă familie renumită este și familia Mircea și Castelia Cristea. Domul Cristea este șef de catedră la Catedra de Inginerie Chimică și Știința Materialelor Oxidice. Soția acestuia este șef la Catedra de Chimie Organică.
O altă familie cu preocupări în domeniul chimiei este Silvestru. Cristian Sorin Silvestru și soția lui Anca Daniela Silvestru lucrează la Laboratul de cercetare în chimie organometalică din cadrul Catedrei de Chimie Organică.
"Accept că sunt situații în care unii își trag soțul sau copilul, dar la noi nu a fost cazul. Nu știu dacă trebuie să dau seamă. Nu știu dacă copilul meu, nu ar fi trebuit să împartă cu studenții ceea ce a învățat", a spus Luminița Silaghi-Dumitrescu.
"Nici una dintre familiile de la Chimie nu e acolo pentru că unul dintre ei l-a târât pe celălalt. Au venit aici pentru că au fost buni și foarte buni. Spre exemplu, Cristian Silvestru a venit de la Institutul de Cercetări, soția sa a fost studentă fruntașă. Familia Cristea a dat concurs la Facultatea de Chimie", a mai adăugat Silaghi-Dumitrescu. În plus, ea crede că pentru chimiști faptul că lucrează împreună e un avantaj, deoarece ei stau mult în laborator și ajung acasă foarte târziu.
Luminița Silaghi-Dumitrescu spune că a lucrat și la noul cod al educației propus de Ecaterina Andronescu."Eu am oferit câteva sugestii. Aliniatul care prevedea incompatibilitatea soț-soție în coordonare directă, l-am pus cu mâna mea pentru că e puțin credibil că te poți detașa".
Cu toate aceastea în perioada când Luminița Silaghi-Dumitrescu a fost decan la Facultatea de Chimie, soțul ei a fost direct subordonat ei. "Din acest punct de vedere am conștiința împăcată. Nu am favorizat niciodată catedra soțului meu." Când a fost vorba de decizii"nu mergeam niciunul pe mâna celuilalt. Fiecare are punctele sale de vedere"
REALITATEA.NET nu și-a propus să judece calitatea profesională a "rudelor-colegi de serviciu", ci doar să arate unele dintre cazuri. Citește mai multe despre campanie.
Dacă știți exemple de "dinastii", scrieți-ne!
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























