Ultimele Stiri· 1 min citire

Deputații europeni au aprobat numirea lui Barroso în funcția de Președinte al Comisiei Europene

Deputații europeni au aprobat numirea lui Barroso în funcția de Președinte al Comisiei Europene

Deputații europeni au aprobat numirea lui Barroso în funcția de Președinte al Comisiei Europene

Publicat16 sept. 2009, 07:05
Actualizat17 sept. 2009, 00:38

În urma votului secret care a avut loc miercuri, Parlamentul European a aprobat numirea lui Jose Manuel Barroso în calitate de Președinte al Comisiei Europene pentru un al doilea mandat de cinci ani, se arată în comunicatul remis de Serviciul de Presă al PE.

Numirea lui Barroso a fost aprobată cu 382 voturi pentru, 219
împotrivă și 117 abțineri din cele 718 voturi exprimate.

Aprobarea desemnării președintelui Comisiei necesită simpla majoritate a voturilor exprimate, conform prevederilor Tratatului de la Nisa. De menționat că abținerile nu sunt luate în considerare.

Barroso a pus punct marți campaniei electorale pentru obținerea celui de-al doilea mandat. El a rostit un discurs în fața celor 736 de eurodeputați ai Parlamentului European, reuniți la Strasbourg.

Eurodeputații au refuzat să-l învestească la sesiunea inaugurală din iulie a Parlamentului European, cerându-i să prezinte un program politic complet.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri