Ultimele Stiri· 2 min citire

Deprecierea leului duce la credite mai scumpe. Românii datorează băncilor aproape un miliard de lei

Deprecierea leului duce la credite mai scumpe. Românii datorează băncilor aproape un miliard de lei

Deprecierea leului duce la credite mai scumpe. Românii datorează băncilor aproape un miliard de lei

Publicat10 ian. 2009, 07:17
Actualizat10 ian. 2009, 11:35
SursăRealitatea TV

Deprecierea leului duce la credite mai scumpe. În unele cazuri, băncile au majorat dobânzile cu 7%. Săptămâna viitoare, reprezentanții băncilor și cei ai BNR se vor întâlni pentru a rediscuta noile condiții de creditare. Până atunci, un raport al BNR arată că datoriile românilor la bănci, în valută, se ridica la sfârșitul anului trecut la aproape un miliard de lei noi.

Deprecierea rapidă a leului în raport cu moneda europeană i-a determinat pe unii bancheri să majoreze dobânzile pentru creditele acordate populației. De la începutul anului, dobânzile au crescut cu aproape 7 procente.
Unicredit Țiriac, Alpha Bank și Banca Românească au anunțat deja că au scumpit creditele atât în lei, cât și în valută cu 1,5 până la 7 la sută.

Săptămâna viitoare, reprezentanții băncilor și cei ai BNR se vor întâlni pentru a rediscuta noile condiții de creditare. Dacă normele de împrumut se vor relaxa, bancherii speră într-o temperare a dobânzilor.

Avântul pe care l-a luat moneda europeană în fața leului îi duce pe oameni în imposibilitatea de a-și achita ratele.

Potrivit datelor BNR, bucureștenii conduc în topul restanțierilor atât la creditele în valută, cât și la cele în lei. Astfel, restanțele la creditele în valută depășesc 350 de miloane de lei, în timp ce datoriile pentru împrumuturile în monedă națională ating o jumătate de miliard. Suma în valută luată de locuitorii Capitalei de la bănci este de 46,6 miliarde de lei, adică dublu față de cea împrumutată în lei.

La polul opus, când vine vorba de valută, se află teleormănenii, care au luat credite în valoare de doar 286 de milioane de lei. La sfârșitul anului trecut, aceștia datorau instituțiilor bancare aproape 900.000 de lei. În total, românii au credite în valută de aproape 111 miliarde de lei.

Datele BNR arată că mai mult de jumătate dintre creditele contractate sunt în euro, alegere neinspirată dacă este să ne luăm după evoluția cursului de schimb. De exemplu, pentru o rată de 150 de euro, un român plătește acum cu 35 de lei mai mult, decât plătea la sfârșitul anului trecut.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri