Ultimele Stiri· 2 min citire

Demiterea guvernului ar arunca în aer economia, sunt de părere analiștii

Demiterea guvernului ar arunca în aer economia, sunt de părere analiștii

Demiterea guvernului ar arunca în aer economia, sunt de părere analiștii

Publicat13 oct. 2009, 03:47
Actualizat13 oct. 2009, 05:02
SursăRealitatea TV

Un guvern demis aruncă în aer economia românească, avertizează analiștii. Directivele date de Fondul Monetar Internațional sunt pe umătate îndeplinite, iar șansele să nu primim cea de-a treia tranșă cresc pe zi ce trece. Concediul fără plată al bugetarilor este încă pe hârtie, iar bugetul pe 2010 nu este gata.

Mai grav este că peste două săptămâni, experții de la FMI vor veni în România pentru a ne evalua și pentru a decide dacă ne mai dau bani.
Potrivit legii finanțelor publice, bugetul ar trebui trimis în Parlament până pe data de 15 octombrie pentru ca până la sfârșitul anului să fie aprobat și promulgat. Este una din condițiile impuse de FMI încă de la începutul anului.

În plus, cheltuielile bugetare trebuie reduse cu un miliard de euro până la sfârșitul anului pentru ca ținta de deficit bugetar de 7,3% să fie atinsă. Măsurile pentru aceste economii au fost luate, dar sunt blocate la Curtea Constituțională pentru că legea care le include a fost contestată de PNL.

Legea unică a salarizării se află în aceeași situație, iar legea pensiilor este încă în negocieri. De toate aceste documente depinde următoarea tranșă de la FMI în valoare de 1,56 de miliarde de euro care ar trebui să vină în decembrie.

Leul depinde și el de ce se va întâmpla în perioada următoare în politica românească. Moneda europeană a ajuns deja la cea mai mare cotație din ultimele 7 luni, 4 lei și 28 de bani.

Totodată, multe dintre problemele sociale ale României ar putea rămâne nerezolvate, în condițiile unui guvern demis. Cei care vor avea cel mai mult de pierdut sunt sindicaliștii, pentru că negocierile pe care le-au purtat până acum cu Executivul rămân blocate. În acest fel, angajații nu vor primi soluții la revendicările lor, ceea ce ar genera și riscul unei greve generale.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Justitie

Mai multe știri din Ultimele Stiri