Ultimele Stiri· 2 min citire

Cristian Tudor Popescu: O fosilă vie ridzicolă

Cristian Tudor Popescu: O fosilă vie ridzicolă

Cristian Tudor Popescu: O fosilă vie ridzicolă

Publicat9 iul. 2009, 20:37
Actualizat9 iul. 2009, 20:38
SursăGândul

V-o puteți închipui pe d-na Ridzi bășindu-se? Eu nu puteam. Însă miercuri seara, mirosul emanat de d-na ministru m-a izbit prin sticla ecranului. În ultimele secunde ale emisiunii moderate de Adrian Ursu și Oana Stancu, d-na Ridzi s-a repezit cu înfrigurare, fără s-o întrebe nimeni, fără nici o legătură cu ce se discutase („Unde sunt banii, doamna ministru?!“), în ciuda apelurilor „s-a terminat emisiunea!“ să, „comunice“ următoarea „informație“: ziaristului Cătălin Tolontan i s-ar fi oferit de către PSD un post de secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului. Într-o proză a lui Marin Preda doi inși se iau la trântă. Unul dintre ei, cel ticălos și laș, când se vede cu umerii la pământ, dă drumul unui vânt la fel de puturos ca sufletul lui, sperând, cu această ultimă armă, să-și asfixieze și să-și scârbească adversarul.

Singura deosebire dintre insul lui Preda și madam Ridzi este că d-sa a slobozit flatulența pe gură. Și când mă gândesc că pe ambii obraji m-a pupat d-na Ridzi, brusc și dintr-o dată, intrând în biroul meu acum câteva zile și văzându-ne în viu pentru prima oară, și ultima, în această viață…N-am să mă refer la ce am sfătuit-o, căci discuția a fost confidențială, dar pot să spun că a repetat obsesiv, ca și pe posturile TV, că „n-a știut să comunice“, de aceea pătimește. În schimb, când a fost vorba să-l denigreze prostește (secretar de stat în MTS, mare șpagă de funcție…) pe redactorul-șef al ziarului care a dezvăluit delapidarea de bani publici sub semnătura ministreței Ridzi, a fost o comunicatoare atât de vioaie…

Citește mai mult în Gândul 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri