1 mai 2009. Parcam în fața blocului, cam mahmur după seara dinainte în care se cheamă că fusese ziua mea. El, bine îmbrăcat și cu un zâmbet stingher și studiat aruncat pe față, mă abordează când cobor din mașină.
„Nu te supăra, văd că ești șofer, am și eu o rugăminte, ai putea să-mi spui dacă pot să mai merg cu mașina dacă mi-a curs tot uleiul? Știi, nu mă pricep deloc la mașini…” Nici eu nu sunt mai breaz într-ale măruntaielor mașinii, sunt mahmur și ușor circumspect, dar ăsta era genul de răspuns care m-ar fi făcut câștigător la „Vrei să fii miliardar”. „Exclus”, zic cu un aer involuntar de superioritate. „Așa credeam și eu că nu se poate”, continuă omul.
Deși nu-l întreb - durerea de cap abia mă lasă să stau în picioare, darămite să mai fiu și curios-, se simte dator să adauge că necazul s-a întâmplat în apropiere, la ieșirea din Pasajul Mărășești și că uleiul scurs era Castrol nu știu de care. Bre, mai mahmur decât Bachus în persoană, însă tot mi-a sclipit în cap ideea genială. „Dacă mă așteptați câteva minute, vă pot ajuta, am niște ulei rămas de la o revizie și e chiar Castrol”.
Citește mai mult
